Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 25 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - SHERWIN-WILLIAMS: Crestere fara precedent a vanzarilor, dupa integrarea Valspar
SHERWIN-WILLIAMS: Crestere fara precedent a vanzarilor, dupa integrarea Valspar
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 05 Feb 2018 07:55
Managerii corporatiei americane Sherwin-Williams Company - prezenta si in Romania, prin Sherwin Williams Balkan -, au anuntat recent ca in anul 2017 vanzarile nete consolidate au crescut cu +26,4%, atingand un nou prag record (generat in principal de activitatea entitatii preluate, Valspar), iar in trimestrul al patrulea sporirea cantitatilor livrate, in special pe segmentul vopselelor performante, a determinat o majorare de +43% a incasarilor. Astfel, in perioada de referinta, dupa cum se arata intr-un raport financiar al holdingului, comparativ cu anul 2016, in 2017 cifra de afaceri consolidata a sporit cu 3,13 miliarde dolari (+26,4%), ajungand la un record de 14,98 miliarde USD, iar in trimestrul al patrulea al anului trecut s-a constatat o crestere cu 1,2 miliarde dolari (+43%), pana la 3,98 miliarde USD, ca urmare, in principal, a vanzarilor optime de vopseluri din cadrul diviziei Performance Coatings Group, respectiv in ambele Americi si a impactului favorabil dat de reclasificarea veniturilor incepand din iunie 2017, odata cu finalizarea procesului de afiliere completa a Valspar la Sherwin-Williams Company. Aceasta reclasificare a avut un aport pozitiv la cifra de afaceri calculata pentru cele 12 luni ale anului trecut (+5,6% fara contributia Valspar) si trimestriala (+6,9%, doar din activitatea de baza a Sherwin-Williams).
Sporire de 90,4% pentru noua divizie Performance Coatings Group
In ceea ce priveste structura livrarilor consemnate dupa finalizarea exercitiului financiar 2017, circa 9,12 miliarde USD (+8,8%) a reprezentat aportul noului departament The Americas Group (ce reuneste activitatea Paint Stores Group si Latin America Coatings Group), care si-a majorat livrarile de vopsele arhitecturale, din punct de vedere cantitativ, pe toate pietele-tinta, in conditiile unei ajustari in sens pozitiv a pretului. La randul sau, divizia dedicata pietelor de consum (Consumer Brands Group), unde este cuprinsa si Valspar, s-a evidentiat printr-un rulaj de 2,15 miliarde USD (+41,1%), rata de majorare fiind, astfel, optima, desi a fost influentata partial de scaderea cantitativa a livrarilor de tip retail. Totusi, trebuie avut in vedere ca numai vanzarea produselor marca Valspar a contribuit cu un salt de +49,4% la rulajul diviziei. Dar cea mai semnificativa rata de crestere pentru noile divizii a facut ca rezultatele segmentului Performance Coatings Group (ce reuneste sectia de finisaje Global Finishes Group si unele produse speciale Valspar) sa fie in ascensiune foarte puternica (+90,4%), la 3,71 miliarde USD, astfel incat, in pofida unor costuri legate de anumite achizitii strategice, profitul diviziei (exprimat doar in dolari) s-a majorat de la 257,2 milioane USD in 2016 la 298,5 milioane USD anul trecut.
Comentand aceste rezultate, John G. Morikis, presedinte si CEO al Sherwin-Williams Company, a subliniat ca, in conditiile actuale, „anul 2017 a fost unul in care s-a consemnat un record al vanzarilor, profitului si tuturor celorlalti indicatori financiari de referinta (inclusiv lichiditati si EBITDA), dar va fi comemorat ca momentul in care ne-am reunit fortele cu Valspar. Efortul imens si energia investite in ultimele sapte luni pentru a aduce impreuna aceste companii importante, consolidarea relatiilor cu clientii, definirea structurii organizatorice si crearea premiselor de dezvoltare a afacerilor pentru fiecare noua divizie in parte sunt principalele aspecte care transforma Sherwin-Williams intr-o intreprindere tot mai profitabila, mai puternica financiar si cu o rata mai rapida de crestere. Aceste eforturi vor continua si in 2018, cu un efect similar”.
In acest context, au fost anuntate noile estimari pentru compania combinata (Sherwin-Williams Company cu Valspar), care indica, pentru intregul an in curs, o crestere de pana la 9% a rulajului (pentru activitatea de baza, exclusiv a Sherwin-Williams), dar cu o contributie a Valspar la vanzari, in primele cinci luni din 2018, de cel putin 1,6 miliarde USD. In orice caz, asa cum au comunicat anterior, managerii Sherwin-Williams se asteapta sa obtina, dupa tranzactie, sinergii anuale de tip run-rate in valoare cumulata de 320 milioane de dolari, in 2018 si in urmatorii doi ani, in zonele de aprovizionare cu materii prime, economii de procese operationale si crestere a eficientei etc., concomitent cu o crestere aproape imediata a fluxului operational de lichiditati.
***
Fondata in 1866, The Sherwin-Williams Company este lider global in productia, dezvoltarea, distributia si vanzarile de lacuri si vopsele, sisteme de protectie si finisare, respectiv sortimente auxiliare pentru clientii profesionisti, industriali, comerciali si din retail, iar odata cu preluarea Valspar - un grup industrial din SUA, specializat in domeniul vopselelor, cu activitati internationale mai ales in Australia, Canada, China, Noua Zeelanda si Marea Britanie - s-a creat liderul mondial al industriei de lacuri, vopsele si sisteme de finisare. Printre marcile binecunoscute in SUA si pe plan global, promovate de corporatie, se afla: Sherwin-Williams, Valspar, HGTV Home by Sherwin-Williams, Dutch Boy, Krylon, Minwax, Thompson’s Water Seal, Cabot si multe altele. Cu sediul central in Cleveland - Ohio (SUA), de unde administreaza afacerile globale, The Sherwin-Williams Company isi comercializeaza produsele marca Sherwin-Williams exclusiv prin intermediul unei retele de peste 4.100 de magazine si showroom-uri operationale sub forma unor companii, in timp ce alte branduri sunt vandute prin retele comerciale de masa, centre cu produse de amenajare a locuintelor, dealeri independenti de vopsele, magazine de feronerie si accesorii, respectiv prin comertul de tip retail al sortimentelor destinate autoturismelor si prin distribuitori de produse industriale. La randul sau, The Sherwin-Williams Performance Coatings Group asigura si exporta o gama diversa de solutii de inalta tehnologie pentru pietele de constructii, industriale, de ambalaje si transport in mai mult de 120 de tari din intreaga lume. La nivelul anului 2016, The Sherwin-Williams Company a raportat vanzari nete consolidate de 2,78 miliarde USD (+4,6%), in timp ce, dupa achizitia Valspar, cifra de afaceri pro-forma combinata, aferenta acelui an, a fost estimata la 15,8 miliarde USD (realizata cu peste 60.000 de specialisti, angajati pe plan global). Pentru 2017, asa cum s-a precizat intr-un comunicat al grupului, The Sherwin-Williams Company s-a evidentiat prin vanzari nete consolidate de 14,98 miliarde USD, aceasta fiind in crestere reala cu +26,4% fata de 2016, cand, in urma unor reevaluari, au fost constatate diferente comparativ cu estimarea pro-forma, rulajul din acel moment fiind stabilit definitiv la putin peste 11,85 miliarde USD.
Pe piata din Romania, din ianuarie 2016, Sherwin-Williams Balkan (ca parte a Sherwin-Williams Product Finishes Europe, din cadrul Performance Coatings Group) a devenit unicul distribuitor al produselor Dow Corning si Geocel pe piata romaneasca, in urma achizitiei companiei Geocel Limited de catre The Sherwin-Williams Company. Societatea are doua depozite, in Bucuresti si Timisoara, pentru 2017 anuntand deschiderea un birou de vanzari in Cluj-Napoca. Potrivit celor mai recente date oficiale (istorice), Geocelpro - reprezentanta din tara noastra a firmei preluate, Geocel, cu sediul in Bucuresti - a realizat in 2014 o cifra de afaceri neta de circa 1,88 milioane de lei, iar in 2013 rulajul s-a plasat la 1,41 milioane de lei, respectiv la 1,39 milioane de lei in 2012. La randul sau, Sherwin-Williams Balkan, cu sediul social in Chisoda (judetul Timis), a lucrat in 2016 cu 21 de salariati si a raportat o cifra de afaceri de peste 41,9 milioane de lei, in conditii de profitabilitate (la fel ca si in precedentele 12 luni), iar in 2015 s-a evidentiat printr-un numar de 14 angajati si vanzari de 35,4 milioane de lei, dupa ce in 2014 a consemnat un rulaj de circa 36,8 milioane de lei (realizat cu 12 angajati). Informatii suplimentare, la www.sherwin-williams.com
 
TSV
rehau
ABONARE REVISTE
SISECAM
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left