Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Marti, 14 Mai 2024
Hilti
Home - Stiri - Actualitatea interna
CRISTAL BRAD isi extinde activitatea in sectorul vitrajelor
Actualitatea interna Publicat de AG&F 27 Iul 2006 11:30
Anul trecut, compania Cristal Brad, din Bucuresti, a realizat o cifra de afaceri de 11 milioane de euro, in crestere cu peste 30% fata de anul 2004. Pentru 2006 se preconizeaza mentinerea aceluiasi trend de dezvoltare similar ritmului de evolutie a pietei de tamplarie termoizolanta. "Desi, la nivel national, se consemneaza o sporire a cererii de sticla pentru executia de geam termoizolant, conjunctura actuala existenta pe pietele din Europa Centrala si de Est este dificila, ceea ce ar putea influenta vanzarile din perioada urmatoare. Practic, ne aflam la inceputul unei crize de materii prime, reflectata in diminuarea posibilitatilor de aprovizionare a pietei autohtone cu sticla float, de la marii furnizori din domeniu. Cauza principala o reprezinta majorarea cererii de vitraje pe pietele din tarile nou intrate in structurile Uniunii Europene (in special, Cehia si Polonia). Astfel, livrarile de sticla catre Romania inregistreaza intarzieri si fluctuatii. Pentru perioada urmatoare ne asteptam la o restrangere a gamei sortimentale si la majorari ale pretului vitrajelor ", a declarat Petre Brad, administrator unic al societatii. Pe segmentul de sticla float, Cristal Brad a comercializat, in 2005, aproximativ 2 milioane mp, pentru 2006 obiectivul fiind constituit de mentinerea sau depasirea acestui nivel. Principalii furnizori de vitraje sunt Glaverbel, Guardian si Saint-Gobain Glass. Oferta proprie include o gama completa de panouri din sticla, respectiv: float clar, Low-E, reflexiv, colorat, ornamental, oglinda, precum si vitraje speciale. Ponderea vanzarilor a avut-o sticla float clara (70%), cu o grosime de 4 mm, utilizata, in principal, la executia geamului termoizolant. Din punct de vedere al retelei de distributie, compania detine depozite si puncte de lucru in Constanta, Galati, Bacau, Brasov, Craiova si Popesti-Leordeni. "Strategia de dezvoltare a firmei noastre a impus efectuarea de investitii importante. Astfel, in urma cu doi ani, am alocat fonduri de peste un milion de euro pentru achizitia unui teren de 45.000 mp situat in localitatea Popesti-Leordeni, inaugurand, ulterior, un centru de stocare cu o suprafata de 2.000 mp. Pentru viitor, in aceasta zona preconizam ca vom construi si alte hale, pentru a sustine, din punct de vedere logistic, activitatea societatii Cristal Brad. In prezent, derulam o noua investitie, in valoare de 0,3 milioane de euro, pentru extinderea sediului administrativ. Cladirea va avea 4 etaje si o arie desfasurata de 600 mp. Suplimentar, pentru imbunatatirea distributiei, am alocat 0,5 milioane de euro, in vederea achizitiei a trei autocamioane, dotate cu toate accesoriile aferente transportului/manipularii de vitraje", a subliniat directorul general al firmei. Principalele companii partenere (fabricanti de geam termoizolant) catre care Cristal Brad a efectuat livrari importante de sticla sunt: Grup NIF, Glass Design, Dyandy 2002, Scheffer, OSM Tech, Romsafir Plast etc. Anul trecut, in cadrul grupului Cristal Brad a fost infiintata firma Veraterm, specializata in productia de geam termoizolant. Unitatea de fabricatie este dotata cu echipamente automate de ultima generatie, livrate de Lisec - Austria (masa de debitat, masina de spalare, utilaj de presare, echipament de sigilare, instalatie de aplicare a butilului etc.). Utilajul CNC poate procesa foi de sticla tip Jumbo (3.000 mm x 6.000 mm), productia medie corespunzatoare anului 2005 fiind de circa 7.000 mp/luna. Pentru 2006, avand in vedere ritmul de dezvoltare a pietei de tamplarie, specialistii firmei estimeaza o majorare a capacitatii la nivelul de 9.000 mp/luna. Cele mai importante comenzi au fost inregistrate la sortimentul Low-E (75% din total). Principalii clienti sunt reprezentati de companiile: Romco, Termoglass Civ, Knoxcris, Top Business, Genplast, Sinerco, Glassrom si Termoplast. "Investitia in unitatea de productie a geamului termoizolant a depasit un milion de euro. De asemenea, in domeniul prelucrarii vitrajelor, am alocat fonduri de 0,3 milioane de euro, necesare utilarii fabricii cu echipamente moderne de slefuire, gaurire, fazetare etc., furnizate de compania Imsa Impex - Italia. Recent, am luat decizia demararii activitatii de montaj al fatadelor cortina, sistemele utilizate fiind furnizate de Metalplast - Polonia. Prima cladire la care utilizam sisteme Metalplast este sediul Cristal Brad, tot in acest an fiind demarate lucrarile la un imobil de birouri din Calea Buzesti (1.100 mp de perete cortina). Pentru 2007 am semnat deja un contract ce prevede executia/asamblarea unei fatade cortina cu o suprafata de 12.000 mp, la o cladire, situata in zona Pipera. Prin extinderea activitatii dorim sa consolidam pozitia companiei pe piata, astfel incat, odata cu integrarea in Uniunea Europeana, sa facem fata noilor conditii concurentiale", a incheiat Petre Brad. Informatii suplimentare, la www.cristalbrad.ro
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 021-336.04.17
ABONARE REVISTE
TSV
rehau
SISECAM
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left