Furnizori de sisteme
Publicat de Cosmin Dincu
26 Iul 2013 13:28
|
 Situatia actuala a pietei nationale de sticla arhitecturala si geam termoizolant se caracterizeaza printr-un pesimism moderat al majoritatii managerilor firmelor din bransa, ceea ce indica faptul ca acestia sunt pregatiti in orice moment pentru a face fata potentialelor pericole pe care le presupune o eventuala degradare a contextului economic actual – si asa deteriorat fata de anul trecut. Astfel, fie ca efectele crizei economice se vor manifesta in Romania pentru un interval mai indelungat decat cel preconizat de analisti (mai ales ca, deocamdata, sectorul de constructii continua sa se afla in recesiune tehnica), fie ca problemele vor fi eradicate (total sau partial), in perioada 2014-2015 companiile implicate in industria de fabricare si/sau prelucrare a sticlei ar putea fructifica avantajele ce decurg din eventualele masuri de imbunatatire a performantei economice, inclusiv in ceea ce priveste vitrajele folosite la tamplaria destinata exportului. Un aspect care se pare, totusi, ca s-a imbunatatit in ultimul timp, pe fondul majorarii vanzarilor de tamplarie in afara granitelor tarii, il constituie cota utilizarii capacitatilor de fabricatie a geamului termoizolant, excedentare in conditiile actuale ale cererii insolvabile inregistrate pe plan national. Fluctuatiile importului de sticla arhitecturala constituie, insa, o realitate de necontestat, iar in acest sens anul trecut a fost remarcata singura scadere dintre toate segmentele pietei de sisteme si materiale pentru tamplarie. Ca structura, dupa cum se preconiza anterior, din punct de vedere al sortimentelor livrate, se remarca preponderenta celor float (60% din total, fata de 59% in 2011), in detrimentul modelelor Low-E (28%, respectiv 26% in anul precedent). Astfel, vitrajele securizate, mate si colorate au insumat 12% (in usoara scadere fata de anul 2011, cand ponderea acestora era de 15%). Si in primul trimestru s-a constatat o diminuare valorica de 9,5% a importului, precum si o modificare structurala, data de faptul ca nivelul comenzilor la sortimentele securizate s-a schimbat semnificativ, apreciindu-se in defavoarea sticlei Low-E, iar cota modelelor colorate s-a dublat, in timp ce ponderea celor mate a ramas la acelasi nivel redus, ce reflecta lipsa de interes a eventualilor clienti.
|