| BAU HANDLER GROUP, distribuitor de feronerie, estimeaza crestere pentru 2026 |
| Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 02 Feb 2026 06:00 |
Anul 2025 a fost unul stabil pentru compania Bau Handler Group, care s-a concentrat pe consolidarea relatiilor cu clientii existenti si pe optimizarea operationala intr-un context de piata marcat de prudenta investitionala si presiuni asupra costurilor. Szabo Oszkar, General Manager in cadrul firmei, precizeaza ca pentru 2026 este anticipata o crestere moderata, sustinuta de diversificarea gamei de produse si de dezvoltarea parteneriatelor comerciale. Mai departe, pentru 2027, obiectivul principal este reprezentat de o crestere mai accelerata, bazata pe extinderea portofoliului si pe consolidarea prezentei nationale. Piata de feronerie pentru tamplaria termoizolanta traverseaza o etapa de maturizare, in care accentul se muta de la pret la calitate, suport si parteneriate. In acest context, Szabo Oszkar analizeaza evolutia recenta a activitatii Bau Handler Group, important distribuitor de feronerie, si contureaza principalele tendinte pentru piata de feronerie destinata tamplariei termoizolante, relevante atat pentru producatori, cat si pentru arhitecti, in 2026.
- Cum a evoluat piata de feronerie pentru tamplaria termoizolanta in ultima perioada?
- Segmentul de piata specific se maturizeaza vizibil, intrucat diferenta nu o mai face doar pretul, ci seriozitatea furnizorului, disponibilitatea produselor, suportul tehnic si capacitatea de a construi parteneriate stabile. Din acest motiv, credem ca distribuitorii specializati, cu know-how si orientare catre calitate, vor avea un avantaj competitiv clar in urmatorii ani. In 2025, cererea pentru feronerie s-a mentinut relativ stabila, cu usoare cresteri pe segmentul premium si pentru proiecte tehnice mai complexe. Pe segmentul de accesorii si tehnica de montaj am observat o dinamica mai buna, determinata de interesul mai mare pentru solutii complete si pentru optimizarea procesului de productie al clientilor. Totodata, la inceputul lui 2026, se contureaza clar o orientare spre produse cu valoare adaugata mai mare, solutii specializate si furnizori care pot oferi nu doar produse, ci si suport tehnic real.
- Care sunt noutatile din domeniul feroneriei si tehnicii de montaj specializate pe care le-ati lansat recent pe piata?
- Recent, ne-am extins portofoliul cu solutii tehnice specializate pe segmentele de feronerie, accesorii si tehnica de montaj, inclusiv cu game orientate catre eficienta, fiabilitate si productivitate. Participarea la evenimentele internationale de profil si contactul direct cu producatorii europeni ne permit sa selectam si sa introducem in oferta produse relevante pentru piata din Romania. Acest lucru ne consolideaza pozitia ca distribuitor relevant tehnic, nu doar comercial.
- Ce masuri ati adoptat in calitate de distribuitor de sisteme de feronerie pentru protejarea marjelor si accesibilitatii produselor?
- Am actionat pe mai multe directii, respectiv optimizarea logisticii si a stocurilor, negocierea constanta cu furnizorii, selectia atenta a gamei de produse si orientarea spre articole cu valoare adaugata mai mare. In paralel, urmarim sa oferim clientilor solutii eficiente tehnic, care sa le reduca pierderile si costurile indirecte, nu doar sa le aduca produse mai ieftine.
- Care considerati ca este rolul tehnicii de montaj si cel al suportului tehnic in proiectele moderne de constructii?
- Consideram ca suportul tehnic si calitatea solutiei de montaj influenteaza decisiv satisfactia clientului final si loialitatea partenerilor. Am investit, astfel, in consultanta tehnica, documentatie, asistenta aplicata pentru clienti si ne propunem sa dezvoltam mai structurat zona de instruire si suport in perioada urmatoare. Pentru 2027 avem in vedere extinderea acestor servicii intr-o forma mai organizata, inclusiv prin sesiuni dedicate pentru parteneri.
- Care este influenta noilor cerinte din domeniul sistemelor de feronerie, referitoare la eficienta energetica, confort, securitate si solutii smart?
- Aceste criterii au devenit factori decisivi in selectia produselor, mai ales pentru clientii profesionisti si pentru proiectele medii si mari. Se remarca un interes crescut pentru feronerie cu performante superioare, solutii de etansare mai bune, siguranta antiefractie si compatibilitate cu sisteme moderne de inchidere. Clientii sunt mai informati si mai atenti la raportul calitate - performanta - durabilitate, nu doar la pret.
|