Furnizori de sisteme
Publicat de Ovidiu Stefanescu
22 Ian 2016 09:03
|
 Andreas Laspadakis, director general al Etem Systems a aratat recent ca "elementele care au caracterizat anul 2015 pot fi rezumate prin lipsa investitiilor din sectorul public (manifestata mai ales in prima jumatate a intervalului analizat), optiunea utilizatorilor finali pentru ansamblurile de tamplarie realizate cu sisteme ieftine, respectiv cresterea exporturilor de tamplarie din PVC. In ceea ce priveste dificultatile majore aparute in calea derularii normale a activitatii, principala problema cu care s-a confruntat compania noastra a fost legata de majorarea pretului la materia prima, fenomen ce a exercitat efecte directe in ceea ce priveste costurile de productie si, implicit, profitabilitatea. Cu toate acestea, pe segmentul tuturor gamelor de produse comercializate, Etem Systems a consemnat, in 2015, un avans de 30% al vanzarilor in raport cu exercitiul financiar precedent. In ceea ce priveste sistemele din PVC, livrarile s-au mentinut la cota consemnata in anul anterior, cu mentiunea majorarii cererii de produse cu valoare adaugata mai mare, in principal profile infoliate. Avand in vedere contextul economic actual si perspectivele de modificare a conjuncturii generale a pietei, in sensul inregistrarii unei cresteri mai ferme a cererii, ne propunem ca, in perioada urmatoare, sa ne intensificam prezenta in zona de vest a Romaniei, prin intermediul dealerilor locali. De asemenea, politica de dezvoltare mai prevede extinderea livrarilor de sisteme din PVC marca Etem pe pietele din Spania, Portugalia si Belgia, vizand, in special, sectorul constructiilor rezidentiale". Informatii suplimentare, la www.etem.ro
|