| Mehmet Hyusein, WEISS PROFIL: Comenzi in crestere pentru profilele din aluminiu |
| Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 31 Ian 2025 19:33 |
Compania Weiss Profil, reprezentanta autohtona a grupului bulgar omonim, a inregistrat in 2025 o crestere semnificativa a cererii pe segmentul tamplariei din aluminiu. Mehmet Hyusein, directorul executiv al companiei, precizeaza ca evolutia optima a comenzilor va permite obtinerea unei cresteri de aproximativ 40% a cifrei de afaceri din 2025 comparativ cu 2024. Firma comercializeaza, de asemenea, profile din PVC si alte sisteme pentru usi si ferestre termoizolante.
- Mentionati cum a evoluat cererea pe segmentul de tamplarie din aluminiu si PVC, precum si nivelul vanzarilor din acest an.
- Pe segmentul furnizarii profilelor din aluminiu, numarul de colaboratori a crescut foarte mult, in timp ce in domeniul PVC-ului s-a mentinut. La sfarsitul lunii septembrie 2025, indicatorii financiari ai companiei aratau o crestere de aproximativ 40% in raport cu aceeasi perioada a anului trecut, iar pentru 2026 estimam o mentinere a trendului ascendent.
- Detaliati care sunt dificultatile carora a trebuit sa le faceti fata in 2025 pe piata sistemelor pentru usi si ferestre termoizolante.
- In primul rand, mentionam numarul redus de constructii noi, mai ales pe segmentul rezidential, care, din punct de vedere statistic inregistreaza un regres. De asemenea, partenerii nostri au raportat o stagnare a exporturilor. Doar pe segmentul tamplariei de aluminiu lucrurile stau mai bine, datorita proiectelor publice la care s-au folosit ferestre si usi din aluminiu pentru renovari si reabilitari. Aceste proiecte vor influenta cu siguranta in bine piata, dar totul depinde de cat de mult se va lucra si in ce perioade de timp. Desigur, evolutia depinde in mare masura de modul in care statul va asigura sau nu finantarile necesare.
- Oferiti explicatii referitoare la capacitatea produselor proprii de a respecta cele mai noi norme de performanta din domeniu.
- Produsele pe care le comercializam corespund celor mai noi norme in domeniu si au toate certificarile necesare. De exemplu, la proiectele de reabilitari, sistemele noastre respecta toti parametri impusi, ceea ce reprezinta un mare avantaj pentru noi. In calitate de reprezentanta pe piata din Romania a grupului bulgar Weiss Profil, comercializam in prezent mai multe serii de profile din PVC, respectiv WP 3000 (cu 3 camere de izolare) si doua subgrupe destinate proiectelor de reabilitare termica )WP 3035 si WP 5035), WP 5000 (cu 5 camere), WP 6000 (cu 6 camere) si Avangarde 82 (cu 7 camere). Pe segmentul tamplariei din aluminiu, comercializam seriile WP 70 (cele mai noi produse din cadrul acestei game sunt sistemele culisante cu ridicare, de tip thermo-slide) si doua serii cu bariera termica, respectiv WP 78 si WP 85 (cu subansamblul special dedicat usilor - Termo Pro Flat Door WP 85). Anul acesta, activitatea noastra s-a concentrat pe distributia de profile din PVC (aproximativ 40% din cifra de afaceri), comercializarea de armaturi (10%), profile din aluminiu (30%), sisteme de feronerie si accesorii (5%), precum si pe sistemele de tip bond, marca proprie Weissbon.
- Estimati cum va evolua segmentul tamplariei din aluminiu si cel al tamplariei PVC in 2026.
- Evolutia pietei nationale depinde foarte mult de investitiile publice in reabilitari, care genereaza cele mai numeroase cereri pentru tamplaria din aluminiu. Suntem prezenti cu livrari pe plan national, activitatile de distributie realizandu-se prin intermediul celor trei centre logistice din Bucuresti, Cluj-Napoca si Constanta, precum si gratie unor parteneriate de distributie, active in Timisoara, Braila, Craiova si Slatina.
|