Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Miercuri, 14 Mai 2025
 
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - SELENA GROUP: Rezultate optime intr-un context economic dificil
SELENA GROUP: Rezultate optime intr-un context economic dificil
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 04 Sep 2013 15:42
In primul semestru al anului in curs, Selena Group a obtinut o majorare de 2% a vanzarilor consolidate (comparativ cu perioada similara din 2012), revenind la rentabilitate in contextul in care profitul operational a sporit cu 55%. Conducerea holdingului sustine ca aceste rezultate sunt remarcabile intr-o situatie economica extrem de dificila pe plan mondial, insa se bazeaza pe majorarea efectiva a livrarilor pe pietele considerate traditionale pentru grup, cum ar fi cele din Europa de Est (inclusiv Romania) si Asia Centrala. „Cifra de afaceri din intervalul de referinta a avut un cuantum de 485,5 milioane de zloti – PLN (circa 113,8 milioane de euro), fiind evidentiata mai ales de cresterea cu 4% a veniturilor consemnate in trimestrul al doilea, pana la 301,3 milioane PLN (70,6 milioane de euro). Consideram ca au aparut deja o serie de factori pozitivi care ne vor influenta activitatea, cu precadere in zonele emergente est-europene, precum si in Federatia Rusa, Ucraina si Kazahstan. In Polonia si Europa Centrala se remarca o tendinta de recuperare a pierderilor din sectorul de constructii caruia i se adreseaza produsele noastre, majorari ulterioare fiind prognozate si in America de Nord si Sud. Suntem precauti si continuam implementarea programului de optimizare si restructurare a afacerilor, incercand sa reducem cheltuielile administrative, in conditiile in care cotatia materiei prime se situeaza pe un trend descendent si ne ajuta sa ne optimizam profitabilitatea. Planul de afaceri aplicat in intervalul 2013-2014 are ca scop identificarea unor noi directii de dezvoltare pe baze sustenabile, dintre care se disting: lansarea de produse inovatoare, imbunatatirea calitatii, orientarea pe cerintele specifice fiecarei piete in parte etc.”, a declarat presedintele companiei-mama Selena FM, Jarosław Michniuk. In ceea ce priveste activitatea subsidiarei Selena Romania, aceasta si-a propus sa devina un operator important pe segmentul local de adezivi si mortare pe baza de ciment, dupa ce, anul trecut, a preluat controlul complet asupra firmei Euro MGA Product. Potrivit datelor oficiale, filiala din tara noastra a raportat pentru 2012 o cifra de afaceri neta ce depaseste 47 milioane de lei, in crestere cu 30,48% fata de cele 36 milioane de euro din precedentele 12 luni. Informatii suplimentare, la www.selenafm.com
 
rehau
ABONARE REVISTE
REYNAERS
Aluplast
TSV
RT 2025
Editia
MARTIE-APRILIE 2025!
- pe site -
 

Autentificare

simonswerk left
hospice doneaza