Recent, managerii celei mai mari case europene de comert cu sisteme de feronerie pentru ferestre si usi, VBH Holding – Germania, au dat publicitatii rezultatele financiare interimare si consolidate aferente primului trimestru al anului in curs, subliniind ca noua strategie de stabilizare a afacerii incepe sa genereze efecte pozitive. Astfel, desi conditiile economice pe plan mondial raman deosebit de dure, pierderea din perioada de referinta s-a diminuat in comparatie cu ianuarie-martie 2012, ceea ce permite grupului sa evolueze in conformitate cu estimarile initiale si cu planul managerial stabilit anterior. Prin intermediul unui comunicat, conducerea VBH a confirmat faptul ca, in exercitiul financiar analizat, vanzarile consolidate s-au situat la 142,3 milioane de euro, ceea ce reprezinta o scadere de 4,4% comparativ cu primul trimestru din 2012, cand cifra de afaceri a insumat 148,8 milioane de euro. In schimb, daca se ia in considerare ajustarea nivelului respectiv prin eliminarea operatiunilor discontinue (ale unor companii ce au iesit anul trecut din structura corporatiei), veniturile VBH s-au redus cu 3,4%. In ceea ce priveste rentabilitatea, indicatorul EBT al profitului/pierderii inaintea achitarii taxelor s-a imbunatatit cu 0,4 milioane de euro pe baze de calcul anuale, ajungand la -4 milioane de euro, insa rata profitului brut s-a stabilizat la circa 24%. In intervalul de referinta s-au aplicat diverse masuri de diminuare a cheltuielilor, cele salariale (aferente personalului) fiind mai reduse cu 4,5%, pana la 21,5 milioane de euro, fiind realizata si o economie de 2,1 milioane de euro din punct de vedere al celorlalte costuri operationale. Comentand aceste informatii, directorul general al VBH Holding, Rainer Hribar, a aratat ca declinul vanzarilor, inregistrat de subsidiarele din Germania, Europa de Vest si de Est, s-a datorat pe de-o parte conditiilor meteo nefavorabile si zilelor lucratoare mai putine fata de trimestrul intai din 2012, iar pe de alta parte dificultatilor specifice pietei europene a constructiilor, care se afla in recesiune. „In Germania, ce reprezinta cea mai importanta arie de comercializare pentru VBH Holding, livrarile s-au situat la o valoare apropiata celei din ianuarie-martie 2013, declinul fiind de numai 2%, pana la 87,3 milioane de euro. Industria federala de tamplarie termoizolanta se caracterizeaza actualmente prin numarul mare de proiecte ce presupun cresterea performantei energetice a imobilelor si prin perspective solide privind comenzile de ferestre destinate noilor constructii atat pe segmentul rezidential, cat si pe cel al imobilelor cu functiuni comerciale. Pentru a putea profita de aceste oportunitati, s-a initiat un program de crestere a eficientei pe plan local, care include masuri legate de logistica, resurse umane si vanzari, care va avea ca rezultat majorarea cotei de piata a VBH”, a declarat Rainer Hribar.
Diminuari ale livrarilor, preconizate pentru Europa de Est
Pe fondul finalizarii unei tranzactii ce a presupus vanzarea completa a stocului si altor active ale filialei din Austria, rezultatele financiare din Europa de Vest au fost pozitive. Prin contrast, in Europa de Est (arie care cuprinde si operatiunile din Romania) vanzarile s-au cifrat la 36,5 milioane de euro, in scadere cu 9% raportat la primul trimestru din 2012, cand s-au consemnat 40,1 milioane de euro. Desi in statele baltice, Kazahstan si Belarus performantele au fost notabile, pietele mai importante din Federatia Rusa, Polonia si Cehia au inceput sa se inscrie pe un trend descendent, cu toate ca – din punct de vedere cantitativ – livrarile de feronerie continua sa fie semnificative. Pe termen mediu, in partea est-europeana a continentului se estimeaza o sporire a numarului proiectelor de reabilitare, motiv pentru care VBH va incerca sa acceseze oportunitatile respective, in calitate de lider al pietei pe acest segment. In termeni procentuali, cea mai afectata a fost divizia ce se ocupa cu vanzarile efectuate pe alte piete din intreaga lume, mai ales din cauza restructurarii zonale ce a avut loc anul trecut. In continuare, atentia se focalizeaza asupra subsidiarelor din Mexic si Turcia, fiind initiate cu succes si alte activitati comerciale in America Latina si in aria centrala a acestui continent. Din punct de vedere al perspectivelor, oficialii VBH Holding se asteapta ca in 2013 sa aiba loc o stabilizare sau o crestere a livrarilor in Germania, care ar putea fi contracarata de un declin in Europa de Est. In pofida faptului ca niciun indicator nu denota o crestere a vanzarilor VBH si se estimeaza o mentinere a acestora, comitetul executiv al corporatiei se asteapta la o revenire a profitabilitatii, de aceasta data pe baze sustenabile, astfel incat indicele EBT sa se plaseze la o cota mult mai mare fata de cele 10,6 milioane de euro din 2012. Informatii suplimentare, la www.vbh.de
|