Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Miercuri, 24 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - LIDERPLAST: Investitii masive pentru asigurarea unei capacitati de 800 u.f.
LIDERPLAST: Investitii masive pentru asigurarea unei capacitati de 800 u.f.
Producatori de tamplarie Publicat de Ovidiu Stefanescu 12 Ian 2015 15:22
Anul trecut, compania Liderplast a finalizat o investitie de 0,8 milioane de euro, care s-a concretizat prin achizitia a doua linii complet automatizate de productie a tamplariei termoizolante din PVC. Utilajele sunt furnizate exclusiv de producatorul german Rotox, incluzand toate echipamentele necesare executiei unor ansambluri performante. Pavel Ivanov, director general al societatii a afirmat ca "in perioada urmatoare, intentionam sa alocam 1,6 milioane de euro pentru completarea bazei tehnologice cu inca o instalatie ce va asigura fabricatia ferestrelor din PVC, respectiv cu o linie de infoliere si un utilaj de procesare a sistemelor din aluminiu. Astfel, daca in prezent detinem o capacitate de circa 550 u.f./doua schimburi (folosita in proportie de 100% in 2014), in viitor aceasta va creste la aproximativ 800 u.f. Din punct de vedere financiar, 2014 a reprezentat un real succes, cifra de afaceri ajungand la aproape 8 milioane de euro, dublu fata de exercitiul financiar anterior. Un element demn de mentionat este reprezentat de revirimentul cererii pe piata locala. Astfel, ponderea acestui segment in cifra totala de afaceri a crescut la 40%, pe termen scurt estimand ca vom obtine o echilibrare a livrarilor. Aceasta situatie a fost generata de cresterea solicitarilor pe segmentul imobilelor individuale de calitate premium, la care se impune instalarea unor ferestre executate cu sisteme performante. In conditiile actuale, ponderea profilelor respective (Veka si Gealan) in structura ansamblurilor promovate de compania noastra a ajuns la aproape 90%, diferenta fiind reprezentata de repere economice, importate din Bulgaria. Astfel, este de inteles majorarea incasarilor din Romania, avand in vedere costurile ridicate presupuse de folosirea unor materiale avand caracteristici tehnice superioare. In ceea ce priveste exportul, activam in peste 14 state din Europa si, gratie unei distributii uniforme a livrarilor (avand cote de 7% - 8% in fiecare dintre regiunile respective), ne-am securizat oarecum pozitia fata de eventualele dezechilibre aparute pe o piata sau alta. Un element interesant este ca anul trecut am reusit semnarea unui contract de livrare a 2.500 de usi pentru o unitate de bricolaj din Polonia. Un ultim aspect ce trebuie mentionat este cel al consolidarii logisticii, in prezent dispunand de doua showroom-uri in Romania, la care, in curand, se vor adauga inca patru centre de comercializare. Pe plan extern, actionam in continuare prin intermediul agentilor de vanzari si speram ca, prin profesionalismul acestora, sa reusim consolidarea cotelor detinute". Informatii suplimentare, la www.liderplast.eu
 
SISECAM
ABONARE REVISTE
rehau
TSV
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left