Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Sambata, 27 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - Marius Pantis, OPTIMEDIA: 2022 a fost anul investitiilor, iar 2023 este al eficientei
Marius Pantis, OPTIMEDIA: 2022 a fost anul investitiilor, iar 2023 este al eficientei
Producatori de tamplarie Publicat de Ovidiu Stefanescu 24 Iul 2023 06:14
Parteneriatele solide si investitiile inteligente au stat la baza dezvoltarii impetuoase ale unuia dintre cei mai mari competitori de pe piata tamplariei din PVC si aluminiu. Optimedia si-a consolidat cu perseverenta prestigiul inca de la infiintarea sa si a reusit, prin politici ambitioase, sa-si construiasca un renume solid atat pe plan local, cat si international. Meritul apartine, in cea mai mare parte familiei Pantis, care a asigurat, de-a lungul anilor, un management performant si a facut posibila o crestere continua a performantelor. In continuare, Marius Pantis, administrator al companiei, ofera cateva detalii despre stadiul actual si perspectivele de dezvoltare ale societatii. 
 
- Nominalizati succint principalele repere ale evolutiei companiei, de la fondarea sa pana in prezent.
- Un pas important al acestui proces complex si de durata a fost reprezentat de iesirea din judet. Am deschis prima sucursala in 1999 la Baia Mare, dupa aceea in Satu Mare, Cluj, Iasi, Suceava etc. Am dat un singur obiectiv directorilor de vanzari din sucursalele respective - si anume acela de a nu avea niciun client nemultumit in orasele lor. Pana in 2006, aproape ca ne-am dublat productia la fiecare doi ani. Intotdeauna ne-am focalizat atentia pe calitate si pe respectarea termenelor de livrare. Criza economica din 2009 a fost o lectie de aritmetica pentru toata lumea, iar noi am depasit momentul financiar dificil investind in cresterea calitatii. In 2006 am inceput comercializarea produselor noastre pe piata franceza. Acest fapt a dat startul unei noi etape a dezvoltarii. Sigur, am intampinat multe oportunitati, dar am descoperit si o competitie reala cu jucatori vestici de mare calibru. Acum, exportam aproximativ 85% din productie, avand ca parteneri peste 2.000 de dealeri in Europa (Italia, Belgia, Franta, Austria), Canada si SUA. Globalizarea este o realitate, nu o optiune, iar noi, la Optimedia, incercam sa ne reinventam continuu pentru a putea beneficia cat mai mult de acest trend.
 
- Cum a evoluat cifra de afaceri in perioada respectiva si care este nivelul la care a ajuns la finele anului fiscal incheiat? 
- Inainte de a exporta, cifra de afaceri a companiei a fost de 14 milioane de lei. Dupa criza economica din 2009 am atins 26 milioane de lei, iar in 2023 am realizat vanzari de 331 milioane de lei. In continuare ne dorim o crestere sanatoasa.
 
- Care a fost investitia ce a marcat in mod decisiv evolutia firmei? La cat s-a ridicat si ce impact a avut ea? 
- Evolutia inseamna schimbare si pentru a creste trebuie sa accepti schimbarea. Am citit undeva ca "Cel mai mare dusman al succesului de maine este succesul de azi". Daca traim cu impresia ca vom avem succes maine aplicand aceleasi metode ca astazi, atunci nu putem evolua. Piata se schimba si marea provocare pentru orice firma este sa se reinventeze. Optimedia a evoluat datorita orientarii spre client si dezvoltarii parteneriatelor sustenabile. Parteneriatele sunt un element esential pentru noi. In primul rand cele cu dealerii nostri, la care se adauga cele cu oamenii care lucreaza in Optimedia si care ne-au ajutat sa evoluam. Intr-o companie, oamenii sunt cei mai importanti, dar tot aici apare si marea provocare de a forma o echipa. Intotdeauna am alocat fonduri pentru parteneriate noi si accesul la piete noi. Investitiile in tehnologie au venit pentru a sustine cresterea capacitatii de productie, diversificarea si, bineinteles, calitatea produselor. Anul trecut l-am numit "Anul marilor investitii", avand un buget de 15 milioane de euro. Am construit o hala de productie a usilor, o hala de infoliere a profilelor din PVC si un magazin automat pentru profilele PVC.
Pentru 2023 am bugetat fonduri de 10 milioane de euro. La inceputul acestui an am achizitionat un teren de 10.000 mp, respectand principiul ca terenul de langa proprietatea ta trebuie cumparat atunci cand este de vanzare, nu cand ai nevoie de el. Cumparam, de asemenea, un al doilea cuptor de securizare a sticlei si modernizam capacitatile automate de fabricatie a unitatilor de geam termopan cu un robot de extrudare a baghetei distantier direct pe sticla de tip TPA (Thermoplastic Application). Totodata, investim si in cresterea capacitatii de productie.
 
- Cum caracterizati situatia economica actuala, marcata de pandemie, razboi si toate celelalte elemente care perturba activitatea pietei? 
- Contextul geopolitic este unul foarte complicat. Dupa pandemie a urmat o crestere a preturilor materiilor prime si a energiei, iar razboiul din Ucraina este o tragedie, care afecteaza economia globala si in special economia Europei. Inflatia din aceasta perioada este un rezultat al ineficientei: prea multi bani nemunciti in piata si resurse financiare cheltuite incorect. INFLATIA este hotul tacut care ne fura fara sa ne dam seama. In acest context ne dorim sa fim mai eficienti, numind anul 2023 "ANUL EFICIENTEI" in compania noastra. Printre investitiile care sustin viziunea respectiva se numara magazia automata de profile - capabila sa gestioneze peste 2000 de paleti metalici cu profile PVC (120 camioane cu profile PVC), doua magazii automate Kasto pentru accesorii, doua centre automate Schirmer, doua module pentru montarea automata a blocatorilor pe ramele ferestrelor si un robot de infoliere. Toate acestea ne vor ajuta sa crestem productivitatea. Totodata, vom dubla capacitatea de productie a ferestrelor din aluminiu prin extinderea spatiului de productie cu 3.000 mp, precum si prin montarea celui de-al doilea centru automat pentru debitarea si prelucrarea profilelor de aluminiu Schirmer si a utilajelor aferente.
 
- Exista, in acest moment, oportunitati de afaceri ce ar putea fi exploatate in favoarea companiei, date, de exemplu, de reconstructia Ucrainei?
- Asteptam cu nerabdare incetarea razboiului si inceperea reconstructiei Ucrainei, dar astazi, interesele noastre se indreapta mai degraba spre piata nord-americana si europeana.
- In ce masura v-ati aliniat la "noua normalitate" care va urma si va fi indisolubil legata de digitalizare si Industry 4.0?
- Compania noastra este deja digitalizata intr-o proportie semnificativa. Toate investitiile care sunt astazi in perioada de implementare, dar si cele viitoare, vor accentua digitalizarea fabricii noastre. Un exemplu il reprezinta noul depozit automat de profile, prin care am reusit sa cream un "digital twin" al stocului de profile. Acest fapt usureaza semnificativ gestionarea stocurilor. De asemenea, o investitie importanta pentru noi este achizitia unui nou software ERP, care va consolida integrarea departamentelor.
 
- Cum considerati ca vor decurge in viitor operatiunile de export pe care Optimedia s-a axat puternic inca de la infiintarea sa?
- Inca de anul trecut ne-am dat seama ca 2023 va fi un an cu mai multe provocari. Lupta impotriva inflatiei presupune ridicarea dobanzilor de referinta, fapt ce afecteaza economia globala si implicit sectorul rezidential, care scade atunci cand dobanzile cresc. In acest context, ne-am hotarat sa diversificam produsele. Daca pana acum produceam ferestre din PVC cu profile VEKA si Kömmerling, incepand de anul acesta colaboram si cu firmele Deceuninck si Cortizo. Credem ca diversificarea produselor este miscarea corecta in contextul diversificarii pietelor si ne asumam cu entuziasm provocarile reale care vin odata cu gestionarea stocurilor pentru aceste produse. Noi vom ramane un partener loial pentru clientii, colegii si furnizorii nostri. Acelasi lucru il recomandam tuturor celor din industria ferestrelor, fiind convinsi ca viitorul oricarei companii depinde de parteneria­tele pe care reuseste sa le construiasca.
 
rehau
TSV
SISECAM
ABONARE REVISTE
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left