Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Sambata, 27 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - AGENDA EXTERNA: Volum scazut al tranzactiilor cu aluminiu primar in cadrul LME
AGENDA EXTERNA: Volum scazut al tranzactiilor cu aluminiu primar in cadrul LME
Furnizori de sisteme Publicat de AG&F 01 Sep 2009 11:30
In intervalul 24 - 28 august a.c. cotatia aluminiului primar, stabilita in cadrul tranzactiilor efectuate la Bursa de Metale din Londra (London Metal Exchange - LME), nu a mai reusit sa depaseasca pragul de rezistenta, stabilit pe termen scurt la 2.000 USD/tona. Astfel, estimarile unor analisti, care afirmau ca piata nu este pregatita sa accepte noul prag psihologic, au fost confirmate in totalitate. Interesul scazut al investitorilor si detinatorilor de fonduri speculative a reprezentat singura atitudine remarcata saptamana trecuta, astfel incat se poate afirma faptul ca pretul aluminiului primar se afla, deocamdata, intr-o etapa de consolidare. Sesiunea de luni, 24 august 2009, s-a inchis la un nivel de 1.919 USD/tona, pentru ca in sedinta de tranzactionare de marti cotatia sa se situeze la 1.925 USD/tona. In cursul zilei de miercuri, s-a inregistrat o diminuare majora a pretului (la 1.890 USD/tona), in timp ce joi trendul descendent a fost si mai vizibil (1.864 USD/tona), destabilizand si pragul psihologic de 1.900 USD/tona, care a fost depasit extrem de rapid in ultima parte a lunii iulie si inceputul lui august. Vineri, 28 august a.c., interesul pentru contractele incheiate la trei luni s-a majorat, stabilindu-se un pret de 1.913 USD/tona, pe fondul cresterii usoare a numarului de tranzactii. Avand in vedere dinamica actuala a cotatiei, se preconizeaza faptul ca pretul se va diminua pe termen scurt/mediu. Totusi, pentru intervalul urmator, merita sa se analizeze impactul datelor fundamentale asupra cotatiei. Astfel, specialistii companiei GFMS Metals Consulting (din Marea Britanie) - unul dintre cele mai reputate institute de analiza a pietei de profil - si-au modificat previziunile initiale cu privire la evolutia cererii si a ofertei. Principala revizuire a estimarilor se refera la cresterea semnificativa (si neasteptata) a consumului de aluminiu primar in China. Cu toate acestea, chiar daca balanta dintre cerere si oferta se va modifica in favoarea primului indicator, analistii GFMS avertizeaza asupra faptului ca exista, inca, un surplus al productiei (de 1,7 milioane de tone), in conditiile in care stocul depozitelor agreate de LME se mentine la 4,61 milioane de tone. In raportul elaborat de specialistii britanici se mai precizeaza ca, in al doilea semestru a.c., cererea pe piata internationala (daca se exclude China) ar putea fi mai restransa decat in primele 6 luni, ceea ce ar determina aparitia unor fluctuatii de pret. O alta stire fundamentale ce ar putea avea efect asupra cotatiei aluminiului primar este reprezentata de anuntul conducerii executive a Asociatiei Nationale a Producatorilor de Aluminiu ABAL - Brazilia, care a precizat ca nivelul cererii pentru acest metal neferos pe piata locala s-a diminuat cu 19,1% (ajungand la 453.200 de tone) in intervalul ianuarie-iunie 2009 (daca se ia in calcul o baza de raportare anuala), insa gradul de folosire a acestui metal (care indica dinamica activitatii procesatorilor) s-a majorat cu 4,1% in trimestrul al doilea, fata de primele trei luni ale anului in curs. Organizatia patronala din cea mai populata tara sud-americana se asteapta la o usoara diminuare a consumului pentru anul in curs, preconizand un nivel de 984.000 tone in 2009 fata de cele 1,1 milioane de tone din 2008. Trendul descendent moderat s-ar putea datora cresterii activitatii pe piata din Brazilia in ultima parte a anului in curs, in comparatie cu semestrul I din 2009, sustin oficialii ABAL. Detalii suplimentare, la www.lme.co.uk (C.D.)
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 021-336.04.17
SISECAM
ABONARE REVISTE
rehau
TSV
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left