Furnizori de sisteme
Publicat de Camelia Pantel
01 Iun 2016 13:50
|
 Concernul Assa Abloy, unul dintre liderii globali ai domeniului solutiilor pentru actionarea usilor, a achizitionat, recent, firma Mauer, din Bulgaria, producator de cilindri si sisteme de tip "broasca", dar si important furnizor de sisteme de inchidere pe aceasta piata. Referitor la aceasta achizitie, Johan Molin, presedinte si CEO al Assa Abloy, a declarat: "Sunt foarte bucuros sa spun bun-venit companiei Maurer in cadrul Assa Abloy, iar aceasta achizitie sta marturie pentru strategia de crestere a prezentei pe pietele emergente pe care o avem in derulare in prezent". La randul sau, Tzachi Wiesenfeld, vicepresedinte executiv al Assa Abloy si conducatorul diviziei EMEA, a adus detalii suplimentare referitoare la aceasta achizitie: "Mauer este o afacere inovatoare, in special in domeniul cilindrilor, cu o pozitie de top pe piata bulgara".
Infiintat in anul 1989, grupul Mauer are in prezent aproximativ 200 de angajati, unitati de productie localizate in Varna si birouri de vanzari in Plovdiv, Sofia si Pleven. Pentru exercitiul financiar actual, Maurer estimeaza obtinerea unei cifre de afaceri de aproximativ 11 milioane de euro.
Compania Assa Abloy, fondata in 1994, s-a transformat dintr-o companie regionala intr-una internationala care are peste 46.000 de angajati, in peste 70 de tari si incasari anuale de 7,32 miliarde de euro. Informatii suplimentare, la www.assaabloy.ro
|