| INDEX COMPANII | Inscriere/Adaugare |
![]() |
| MILCA SRL (MCA GRUP) |
| Adresa: Şos. Olteniţei nr. 223, Popeşti-Leordeni, Judet Ilfov |
| Telefon: 021/457.00.05 |
| Fax: 021/457.00.03 |
| Mobil: 0745-062.220 |
| E-mail: office@mcagrup.ro |
| Web site: www.mcagrup.ro |
| Domenii: Ferestre de mansarda, rulouri & sisteme de umbrire | Usi industriale & usi automate | Usi de garaj |
| Descriere activitate Uși secționale rezidențiale și industriale; tehnică de încărcare; uși antifoc și multifuncționale; automatizări pentru porți; rulouri exterioare; Proiectare, producție, instalare și service. |
| Prezentare companie/institutie MCA GRUP vizează extinderea rețelei de distribuitori în 2026
Ciprian Oprea
Funcția/Firma: CEO, MCA Grup;
Experiență profesională: 28 de ani în domeniul tâmplăriei termoizolante.
În primele zece luni ale anului 2025, producătorul de uși de garaj și sisteme de umbrire, MCA Grup, a înregistrat aceeași cifră de afaceri ca în perioada similară din 2024, în ciuda contextului economic dificil. Aceste rezultate au fost susținute în principal de consolidarea relațiilor cu distribuitorii existenți, optimizarea proceselor interne și eficientizarea costurilor de producție. Ciprian Oprea, CEO al MCA Grup, precizează că, pentru exercițiul financiar următor, compania își propune o creștere procentuală de două cifre a rulajului prin dezvoltarea portofoliului de produse mai bine adaptate pieței locale și de export, cu valoare mare pentru toți partenerii MCA. Totodată, printre obiectivele stabilite pentru anul 2026 se numără extinderea rețelei de distribuitori și instalatori pentru sisteme de acces industriale și rezidențiale, precum și pentru soluții eficiente de umbrire. De asemenea, sunt planificate investiții în digitalizare și automatizare pentru creșterea productivității, alături de un focus mai mare pe piețele externe.
- Ce puteți să ne spuneți despre investițiile realizate recent și despre cele planificate?
- În rândul investițiilor recente am putea menționa modernizarea proceselor interne, realizarea de automatizări suplimentare pentru reducerea timpilor de execuție, precum și implementarea unor noi soluții software pentru urmărirea fluxului de producție. În ceea ce privește investițiile programate, am putea menționa upgrade-ul infrastructurii IT și migrarea către sisteme integrate, achiziția de echipamente de producție cu consum redus și extinderea capacității la anumite game de produse. Întrucât considerăm că digitalizarea este cheia competitivității pe termen lung, am început deja implementarea mai multor inițiative pe segmentul automatizării și integrării, precum și a unor soluții menite să ofere un răspuns rapid la cererile clienților sau integrarea fluxurilor comerciale și de producție în sisteme centralizate. De asemenea, în domeniul tehnologiilor de inteligență artificială, utilizăm AI pentru optimizarea proceselor interne, predicția evoluției unor indicatori de performanță, precum și pentru asistenți virtuali pentru procesele interne. Din experiența de până acum, putem spune că digitalizarea ne ajută să reducem costurile, să creștem viteza de reacție și să oferim o experiență superioară clienților.
Anul acesta am adăugat în portofoliul MCA ușile rezistente la foc batante și culisante, precum și ușile metalice multifuncționale. Pentru aceste produse avem disponibilitatea de a livra rapid din stoc multiple variante dimensionale și coloristice. Suplimentar, putem livra rapid și din stoc anumite configurații de sisteme industriale pentru andocare și încărcare, precum uși rapide, rampe de egalizare și burdufuri izotermice. - Care a fost impactul contextului economic asupra operațiunilor curente?
- Putem spune că problemele economice generale au influențat activitatea companiei în mai multe moduri. În primul rând, declinul cererii de pe segmentul rezidențial a scăzut odată cu amânarea investițiilor de către clienți, ceea ce a dus la o presiune pe volume și a impus ajustări în planificarea producției. În același timp, am înregistrat o scădere a activității de export, deoarece pe unele piețe tradiționale parteneriatele au încetinit. Am compensat însă prin dezvoltarea rețelei de parteneri și adaptarea ofertei comerciale. La nivel național, principalele dificultăți întâmpinate în activitatea curentă au fost reprezentate de volatilitatea și incertitudinea pieței, situație pe care am gestionat-o prin monitorizarea atentă a proiectelor, prin inițiative de digitalizare și prin integrarea de soluții cu inteligență artificială.
- Care sunt perspectivele de dezvoltare a pieței naționale în care concurați și care sunt măsurile de aliniere la noile standarde?
- Piața națională de sisteme de acces industrial și rezidențial trece printr-o transformare profundă, determinată de noile tendințe de eficiență energetică ridicată, reducerea amprentei de carbon, utilizarea de materiale reciclabile și orientarea către soluții sustenabile. Perspectivele sunt pozitive, deoarece cererea de produse performante este în creștere, atât pe segmentul rezidențial nou, cât mai ales pe cel al renovărilor energetice. Măsurile pe care le implementăm în acest sens vizează dezvoltarea unor produse cu izolare termică superioară, creșterea ponderii materialelor reciclate în producție, achiziția de utilaje eficiente energetic, optimizarea procesului logistic pentru reducerea consumului de combustibil și extinderea certificărilor tehnice și de sustenabilitate. Toate aceste măsuri ne consolidează poziția competitivă și răspund cerințelor europene.
![]() - Ce prognoze aveți în legătură cu evoluția pe termen lung a sectorului european în care activați?
- Pe termen lung, considerăm că segmentul nostru are un potențial solid, datorită orientării Uniunii Europene către eficiență energetică și programelor de renovare existente în Europa. Cererea la nivel european va continua să fie influențată de performanța energetică a clădirilor, în timp ce piața locală va crește accelerat pe segmentul renovărilor energetice. Estimăm că rolul producătorilor români va fi unul strategic la export, datorită costurilor competitive de producție, raportului calitate-preț bun al produselor și expertizei tehnice acumulate în ultimii 20 de ani. Ne propunem să profităm de această poziție avantajoasă, consolidându-ne parteneriatele externe și investind în tehnologii care să susțină cerințele viitoarei generații de produse.
![]() - Cum este structurat, în prezent, portofoliul de produse MCA?
- În prezent, producem și comercializăm uși industriale secționale, uși de garaj secționale și tip rulou (cu o contribuție de 55% la cifra totală de afaceri), rulouri exterioare (30%), sisteme de acționare automată pentru porți liniare/ batante (10%), grilaje metalice, precum și o varietate de produse din sfera închiderilor industriale. Realizăm rulouri suprapuse pe tâmplăria termoizolantă ce se montează odată cu aceasta, rulouri aplicate ce se pot instala odată cu tâmplăria nouă sau pe o tâmplărie existentă și rulouri acționate electric, de la distanță, prin intermediul telefoanelor inteligente. Oferim atât soluții pentru sectorul industrial (cu o contribuție de 70% la cifra totală de afaceri), cât și soluții pentru sectorul rezidențial (30%). Distribuim toate aceste produse atât la nivel național, cât și la export, pe piețele din Franța, Belgia, Italia, Austria, Bulgaria, Serbia și Republica Moldova, în 2024, contribuția operațiunilor de export păstrându-se la aproximativ 30% din cifra totală de afaceri. Anul acesta am introdus în ofertă mai multe produse adaptate pieței europene, cu accent pe automatizare și control inteligent, printre care se află și rulourile MCA echipate cu unități de comandă cu senzori de temperatură integrați, ce permit scenarii automate de funcționare.
(articol apărut în revista Fereastra, ediția Noiembrie/Decembrie 2025) |