Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Sambata, 20 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - GREINER isi continua cresterea, in conditiile unui mediu economic incert
GREINER isi continua cresterea, in conditiile unui mediu economic incert
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 07 Iun 2019 07:10
Furnizorul de utilaje pentru extrudare Greiner a anuntat pentru 2018 o cifra consolidata de afaceri in valoare de 1,63 miliarde euro, in crestere neta de la nivelul de 1,57 miliarde euro, anuntat in exercitiul financiar precedent. Anul trecut a fost special pentru compania germana, care a aniversat un secol si jumatate de la infiintare, in toata aceasta perioada fiind reusita o expansiune sistematica, care a avut loc in paralel cu o consolidare permanenta a capacitatii de inovatie. Pe segmentul de extrudare a profilelor din PVC, aceasta strategie este in mod fidel reflectata de promovarea tehnologiilor digitale, care au facut posibila revolutionarea domeniului respectiv. Practic, folosind o metoda patentata de coordonare a fluxului de sunbstanta topita, dimensiunile functionale ale sectiunii profilului produs pot fi stabilite in mod automat intr-un interval de doar cateva secunde. Castigul pentru furnizorii de sisteme este reprezentat de obtinerea unor economii materiale semnificative gratie utilizarii unei cantitati mai mici de materie prima si obtinerii unei productii superioare. De asemenea, divizia Greiner Extrusion a implementat o inovatie in ceea ce priveste tehnologia de coextrudare, ce faciliteaza antrenarea unui procent mai mare de granule amestecate (rezultate din reciclarea ramelor din PVC) ce se materializeaza prin economii de 18% fata de alternativa folosirii granulelor de PVC pur. Metoda respectiva este puternic orientata spre respectarea principiilor de sustenabilitate, cu atat mai mult cu cat structura stratificata a profilor realizate din mase plastice permite o utilizare sporita a granulelor din PVC reciclat. Conform declaratiilor oficialilor grupului, acesta este doar unul dintre elementele care dovedeste implementarea consecventa a principiilor economiei circulare. Revenind la datele financiare concrete, din punct de vedere geografic, cele mai multe venituri au fost realizate in Europa (1.240 miliarde euro), pe pozitia a doua plasandu-se America de Nord, cu 169 milioane de euro, iar pe a treia Asia cu 146 milioane de euro. In ceea ce priveste divizia de tehnologii de extrudare, aceasta a generat vanzari de 80 milioane de euro, avand o pondere de 5% in totalul incasarilor grupului. In conditiile in care rezultatele aferente primului trimestrul din 2019 au fost bune, estimarile expertilor pentru intregul an sunt optimiste, cu atat mai mult cu cat grupul, prin natura activitatii sale, nu se racordeaza in mod nemijlocit la ciclicitatea economica, care a ajuns in prezent la etapa de declin sau, in cel mai optimist scenariu, la decelerarea ritmului de crestere.
 
TSV
rehau
ABONARE REVISTE
SISECAM
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left