Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 02 Mai 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - VFF: Stabilizare a pietei europene de ferestre
VFF: Stabilizare a pietei europene de ferestre
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 14 Mar 2011 17:28
Dupa o diminuare fara precedent in 2009, anul trecut piata europeana de tamplarie termoizolanta si fatade cortina s-a stabilizat, datele preliminare indicand pentru 2010 o majorare de 0,4% a livrarilor, pana la 125,8 milioane unitati de ferestre – u.f. (1 u.f. = 1,69 mp), se arata intr-un studiu publicat recent de Patronatul Producatorilor de Ferestre din Germania (VFF). Totusi, principala consecinta a crizei economico-financiare in primul an in care aceasta si-a produs efectele pe plan global a fost reprezentata de o scadere de 22,4% a vanzarilor de ferestre la nivel continental. "In timp ce piata europeana de ferestre si fatade este grav afectata de recesiune (chiar daca o noua diminuare este improbabila), fabricantii germani de ferestre si fatade si-au majorat vanzarile cu 3,3% in 2009 si cu 4,9% in 2010. Fiind cea mai importanta piata a Uniunii Europene, Germania beneficiaza de promovarea proiectelor de crestere a eficientei energetice, implementate prin doua programe de sprijin financiar derulate de guvernul federal, care includ cerintele solicitate de asociatia noastra", a declarat directorul general al VFF, Ulrich Tschorn, cu ocazia prezentarii noului raport. In cadrul BAU 2011, oficialul patronatului si prof. dr. Dirk Haas, specialist in probleme economice al Institutului de Marketing Kunzelsauer, au precizat ca studiul VFF se refera atat la cele 27 de state membre ale UE, cat si la pietele din Federatia Rusa, Ucraina, Turcia, Elvetia si Norvegia. "Sporirea de 0,4% a vanzarilor din Europa se datoreaza, cu precadere, trendului ascendent specific din Rusia si Ucraina. Dupa o scadere medie de 49,4% a livrarilor pe ambele piete (care poate fi asimilata unui colaps), in 2010 s-a consemnat o crestere de 21,4% atat in Rusia, cat si in Ucraina, fiind reluat procesul de recuperare a pierderilor. In schimb, la nivelul UE-27, comercializarea efectiva a ferestrelor si fatadelor s-a depreciat cu 10,9% in 2009, respectiv cu 6,6% in 2010, desi exista diferente notabile in fiecare stat membru. Tarile UE au fost afectate in mod diferit de recesiune, iar autoritatile au ales sa aplice diverse programe de relansare economica, fiind inregistrate si esecuri in acest sens. In Germania, trendul economic specific (complet diferit), care indica majorari succesive de 3,3% si de 4,9% ale vanzarilor de tamplarie in timpul recesiunii, se bazeaza in totalitate pe programul guvernamental de stimulare a procesului de eficientizare energetica. Intrucat pentru 2011 in bugetul federal au fost aprobate mai putine fonduri destinate subventionarii achizitiei de ferestre, ne asteptam ca piata germana sa se mentina la nivelul din 2010, fara a se mai inregistra o crestere. Cu livrari efective de 12,6 milioane u.f. consemnate anul trecut, fabricantii germani au o cota de 16,8% din piata UE, detinand 10% din vanzarile inregistrate pe intregul continent", au adaugat cei doi experti.
Polonia – in crestere, Spania – in declin
Impreuna cu Germania, Polonia a reprezentat singura tara in care livrarile de tamplarie si pereti cortina s-au majorat in 2010 (analiza fiind efectuata la nivelul a 9 state importante din UE). "Spre deosebire de Germania, piata poloneza de ferestre se va afla pe un trend ascendent si in 2011, in timp ce marele perdant continua sa fie Spania, industria iberica de ferestre fiind aproape complet destructurata, ca urmare a gravei recesiuni din constructii si inregistrand contractii succesive de 18,4% in 2008, 34% in 2009 si 35% in 2010. Dupa trei ani nefavorabili, o modificare de trend si o crestere usoara, desi nesemnificativa, se asteapta pentru fabricantii de ferestre din Marea Britanie si Italia. In Turcia s-ar putea constata o dezvoltare mai semnificativa a livrarilor in 2011, dupa fluctuatiile moderate (+/-) din perioada anilor 2008-2010. De asemenea, intervalul de instabilitate din Ucraina si cea mai mare piata europeana (Federatia Rusa) a luat sfarsit si se asteapta o reluare a tendintei ascendente (situatie specifica, de altfel, producatorilor din Franta). "Promovarea ferestrelor performante din punct de vedere termic, care sa fie instalate la imobilele rezidentiale si la cele de interes public, reprezinta una dintre putinele mijloace care pot stimula piata europeana de ferestre, Germania fiind un exemplu pozitiv in acest sens. Din informatiile disponibile rezulta ca autoritatile din Franta pregatesc un program similar de stimulare a vanzarilor de tamplarie si ar fi bine ca si alte state europene sa ia decizia respectiva, intrucat noile ansambluri de tamplarie contribuie in mod efectiv la economisirea energiei si la protectia mediului", a mai subliniat Ulrich Tschorn.
VFF analizeaza situatia din 32 de tari europene
Elaborat in cooperare cu prof. dr. Dirk Haas, studiul VFF (structurat in 229 de pagini) detaliaza situatia curenta si perspectivele pietei din 32 de tari europene, cuprinzand cateva seturi de date referitoare la Produsul Intern Brut, situatia pietei rezidentiale (numarul de imobile deja construite si aflate in proprietate privata), stocul de cladiri unifamiliale si multifamiliale, respectiv aspecte legate efectiv de industria de ferestre. "Din cele 125,8 milioane u.f. realizate in Europa in anul 2010, circa 75 milioane u.f. au fost comercializate in UE-27. Alte 19,8 milioane u.f. constituie livrarile din Norvegia, Elvetia si Turcia, in timp ce 31 milioane u.f. revin Federatiei Ruse si Ucrainei. Astfel, statele membre UE conteaza in proportie de 59,6% din total, producatorii din Norvegia, Elvetia si Turcia insumeaza 15,7%, iar grupul format din Ucraina si Federatia Rusa detine 24,7%", se precizeaza in raportul VFF. "Tarile europene care nu au aderat la structurile UE au o cota de 40% din piata continentala, aceasta fiind de altfel si nivelul cererii. Producatorii de ferestre din UE ar trebui sa se orienteze cu precadere in aceste zone in care exista un potential insemnat de dezvoltare. Pe de-o parte pot fi observate posibilitati deosebite de export atat in cazul tamplariei/fatadelor cortina, cat, mai ales, al sistemelor componente. Pe de alta parte, poate fi remarcat faptul ca normele si standardele europene sunt – sau vor fi – in curs de adoptare si in tarile ce nu fac parte din UE, ceea ce va facilita cu siguranta procesul de comercializare", sustine reprezentantul VFF. In cadrul studiului, unul dintre principalele aspecte se refera la cota de utilizare a sistemelor in Europa. Astfel, in anul 2009 (raportat la 2008) nivelul de intrebuintare a profilelor din PVC s-a diminuat la 56% (de la 58%), seriile din aluminiu si-au pastrat cota la 22%, in timp ce pentru reperele din lemn s-a constatat o usoara crestere (de la 17% la 18%), iar la cele compozite (din lemn-aluminiu) a avut loc o majorare de la 3% la 4%. "Cu toate acestea, valorile respective (care constituie o medie europeana) nu reflecta diferentele fundamentale dintre tari, care tin mai ales de mentalitate, traditie, mod de actionare a ferestrelor etc. Ansamblurile din lemn sunt predominante in Peninsula Scandinava, iar in vestul, estul si centrul Europei tamplaria din PVC se situeaza in topul preferintelor. De asemenea, cote remarcabile in ceea ce priveste gradul de folosire a sistemelor din aluminiu se observa in Italia (mai ales in sudul tarii), in Grecia si in Peninsula Iberica. Mai precis, beneficiarii din Norvegia, Suedia si Finlanda prefera ferestrele din lemn in proportie de 70% din total, iar in Rusia, Polonia si Turcia ferestrele din PVC sunt predominante (peste 70%). In Spania, tamplaria din aluminiu are o cota de 70%, iar in Italia de 32%, in timp ce in Elvetia 27% din beneficiari achizitioneaza ferestre din lemn-aluminiu. De aceea, media europeana a nivelului utilizarii reperelor din aluminiu reflecta faptul ca sistemele respective nu sunt supuse presiunii exercitate de traditie sau de mentalitate. Piata de ferestre si fatade din aluminiu denota, de fapt, dinamica puternica a sectorului cladirilor de birouri si a celor de interes public, unde se impune folosirea de profile metalice", se precizeaza in studiul VFF. Informatii suplimentare, la www.window.de
 
rehau
ABONARE REVISTE
SISECAM
TSV
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left