Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Marti, 16 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - ANALIZA: Anul 2015 – unul de fuziuni si achizitii pe piata de tamplarie
ANALIZA: Anul 2015 – unul de fuziuni si achizitii pe piata de tamplarie
Producatori de tamplarie Publicat de Cosmin Dincu 18 Ian 2016 18:19
La inceputul lui 2016, un prim bilant al precedentelor 12 luni in industria de tamplarie termoizolanta indica faptul ca exercitiul financiar ce tocmai s-a finalizat a fost unul de schimbari importante, cu precadere pentru marii producatori. Bineinteles ca aceasta a fost – din pacate – o caracteristica specifica nu unei piete evaluate la cel mult 500 de milioane de euro, cum este cea din Romania, ci sectorului specific din SUA, considerat a fi cel mai dezvoltat de pe mapamond.
Insa, asa cum recesiunea mondiala a fost exportata in toata lumea de pe continentul nord-american, in mod similar ar trebui sa fie exportat si modelul de afaceri specific domeniului de activitate ce presupune fabricarea ansamblurilor de tamplarie.
In orice caz, indiferent daca aceasta premisa se va transpune sau nu in realitate, analistii din SUA au anuntat deja ca, in urma restructurarii din 2015 a pietei de ferestre, fuziunile si achizitiile au devenit situatii aflate la ordinea zilei, de vreme ce peste 20 de mari corporatii din domeniu au efectuat investitii in vederea preluarii altor societati sau si-au vandut mai multe active. Astfel, tendinta de fuziune a unor holdinguri gigantice, precum Marriott (Starwood), Anheuser-Bush (SAB Miller) sau Dell (ECM), a fost urmata si de industria ferestrelor. „Dintre achizitiile notabile, Jeld-Wen, care si-a mutat sediul central – si cel mai important centru industrial – din Klamath Falls – Oregon in Charlotte – Carolina de Nord, a efectuat cele mai agresive miscari pentru a-si extinde cota de piata, cumparand patru producatori semnificativi de ferestre, din care doi in SUA, unul pe piata scandinava (Suedia si Norvegia) si altul in Australia. Masonite s-a remarcat la randul sau prin achizitii nationale si internationale, preluand activitatea furnizorului de usi Performance Doors Solutions Ltd, din Marea Britanie, precum si pe cea a USA Wood Door, un mare producator din partea de est a SUA pe segmentul ansamblurilor arhitecturale si a celor ce au ca destinatie instalarea la cladiri cu functiuni comerciale. In schimb, conducerea Masonite a decis sa se retraga de pe piata din Franta, renuntand la afacerile diviziei din Hexagon”, se arata in cadrul unei cercetari elaborate de specialistii Window & Door.
Mai multe preluari strategice se anunta, pentru 2016, nu numai in SUA, ci si pe pietele emergente (mai ales in cadrul celor stabile, din Europa), deoarece, dupa cum explica Andrew K. Petryk, director executiv al bancii de investitii Brown Gibbons Lang & Co LLC, „actualmente, cererea de active este in crestere, finantarea ramane relativ ieftina, iar capitalul este in surplus, ceea ce creeaza o oportunitate pentru companiile ce doresc sa renunte la anumite operatiuni, printr-un «exit» cat mai avantajos. In schimb, fluctuatiile ratei dobanzii la creditele pentru investitii strategice ar putea duce la devalorizari ale cotatiilor la bursa pentru anumite firme listate pe piata de capital, insa nu vor submina apetitul investitorilor, mai cu seama pentru ca exista sume necheltuite de ordinul miliardelor de dolari ce pot deveni disponibile pentru achizitii strategice pe anumite piete considerate a fi tinta marilor corporatii multinationale din industria de ferestre”.
 
TSV
ABONARE REVISTE
rehau
SISECAM
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left