Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Vineri, 19 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - ANTARIA: Solicitari in crestere pentru usile rezistente la foc
ANTARIA: Solicitari in crestere pentru usile rezistente la foc
Producatori de tamplarie Publicat de Camelia Pantel 29 Mar 2016 19:13
Compania Antaria, din Brasov, specializata in productia de tamplarie din aluminiu (inclusiv rezistenta la foc), PVC si usi de garaj, urmeaza sa-si mute anul acesta activitatea intr-un nou sediu, dupa achizitia unui spatiu destinat acestei activitati. "Pentru 2016, ne-am propus, de asemenea, sa  obtinem cel putin o crestere a cifrei de afaceri similara celei consemnate in 2015, cu un ritm cuprins intre 16% si 20%, in raport cu nivelul de 3,7 milioane de lei din 2014. Astfel, speram sa reusim sa mentinem acest trend sanatos de majorare a incasarilor, iar aceasta estimare este sustinuta de o usoara sporire a numarului comenzilor de la inceputul lui 2016. In strategia adoptata pentru actualul exercitiu financiar este inclusa, in acelasi timp, lansarea unui nou model de usa automata, asamblata in unitatea proprie de productie si realizata cu materiale de provenienta germana. Pe acest segment de activitate, care contribuie cu aproximativ 30% la cifra totala de afaceri, suntem atat producator, cat si distribuitor al societatii Hormann", a precizat Radu Olteanu, directorul general al companiei. Firma s-a specalizat in fabricarea a trei tipuri de tamplarie termoizolanta, respectiv din PVC (cu o contributie de 25% la incasarile toale), aluminiu (30%) si rezistenta la foc din aluminiu (5%), precum si a peretilor cortina (10%), utilizand profile Salamander, Schuco, feronerie Roto si geam termoizolant procurat de la Olin si care integreaza sticla Saint-Gobain. Acestea sunt distribuite la nivel national, inclusiv prin intermediul colaborarilor cu patru dealeri si, sporadic, la export. Referindu-se la tipurile de proiecte la care sunt utilizate produsele de acest tip, Radu Olteanu a adaugat: "Livram ansambluri din aluminiu cu precadere pentru proiecte industriale de tipul sediilor de firme, fabricilor sau magazinelor, fara sa ne implicam in realizarea unor obiective finantate din fonduri publice. Tamplaria din PVC este destinata cu precadere ansamblurilor rezidentiale, iar pe segmentul produselor  rezistente la foc si care detin toate agrementele necesare am constatat in ultimul timp o majorare semnificativa a cererii de usi metalice, ferestrele avand costuri superioare, care se datoreaza, in principal, suprafetei vitrate". Informatii suplimentare, la www.antaria.ro  
 
SISECAM
TSV
rehau
ABONARE REVISTE
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left