Miercuri, 15 Iulie 2026

PANOURI BIPV cu transparenta ridicata si nivel optim de termoizolare

Grupul nipon NGS, detinatorul marcii Pilkington, a anuntat demararea unui parteneriat cu furnizorul de solutii fotovoltaice Solaria intr-un proiect ce-si propune lansarea unor noi produse din gama BIPV (panouri fotovoltaice integrate in structura imobilelor). Este vorba despre unitati vitrate semitransparente ce vor fi promovate sub brandul Pilkington si vor beneficia de tehnologia Powerview. Colaborarea dintre cele doua companii va presupune atat productia panourilor, cat si instalarea acestora, beneficiile noului produs fiind legate de posibilitatea realizarii unor fatade cortina cu aspect unitar, caracterizate printr-o utilizare eficienta a luminii naturale, prin limitarea stralucirii, cresterea eficientei energetice si imbunatatirea proprietatilor de termoizolare. In etapa urmatoare, expertii celor doua firme isi propun dezvoltarea altor solutii similare, care sa ofere arhitectilor alternative la sticla traditionala si sa incurajeze dezvoltarea constructiilor active din punct de vedere energetic.
 
***
NSG este unul dintre cei mai importanti furnizori globali de sticla float, aproape 40% din vanzarile grupului realizandu-se in Europa. Concernul a finalizat anul fiscal anterior cu o cifra de afaceri de 629,17 miliarde yeni (peste 6,1 miliarde USD), in usoara crestere fata de exercitiul financiar precedent. In ceea ce priveste Solaria Corporation, compania nord-americana este specializata in tehnologii de transformare a energiei solare in electricitate, livrand pe piata mondiala solutii avansate din gama BIPV. Firma detine peste 100 de brevete referitoare la materiale, procese, produse, sisteme de automatizare a fabricatiei si echipamente. 

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie