Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Vineri, 29 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - GLASTON: Rezultat operational optim, in pofida dificultatilor pietei din anul 2019
GLASTON: Rezultat operational optim, in pofida dificultatilor pietei din anul 2019
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 20 Nov 2019 23:11
Furnizorul de echipamente pentru procesarea sticlei Glaston, care integreaza si activitatea Bystronic, a dat recent publicitatii rezultatele aferente primelor noua luni ale anului in curs, care confirma o apreciere de +0,25% a vanzarilor nete (pro-forma), dar trendul respectiv se incadreaza in estimarile initiale, care indicau o activitate relativ dificila, in contextul in care segmentul de piata al echipamentelor de tratare termica a vitrajelor se confrunta cu diverse dificultati. In consecinta, managerii corporatiei finlandeze – reprezentate si in Romania de societatea According Group – sustin ca, in perioada de referinta, piata globala a echipamentelor de procesare a sticlei a fost marcata de un trend relativ dificil, cu un numar mai redus de noi contracte si comenzi in primele noua luni (doar in trimestrul al treilea s-a constatat un reviriment usor).
„Pentru Glaston, cel de-al treilea trimestru a fost mai bun decat primele doua, astfel incat, pe fondul unei majorari a cererii de echipamente pentru geamul termoizolant, cifra neta de afaceri pro-forma din iulie-septembrie a crescut cu +15%. Totusi, a existat o nota negativa de-a lungul celor noua luni de referinta, fluxul de contracte si comenzi diminuandu-se treptat (cu -12%, la 30 septembrie a.c.). In consecinta, dupa cum era de asteptat, am inregistrat o cifra neta de afaceri pro-forma de 157,3 milioane de euro (circa +0,25% in raport cu suma de 156,9 milioane de euro din ianuarie-septembrie 2018, tot pe baze pro-forma, inclusiv Bystronic), iar profitul operational comparabil s-a diminuat si a ajuns la 9,6 milioane de euro, comparativ cu 11,4 milioane de euro. Integrarea Bystronic continua cu succes si am pus deja bazele unei platforme comune digitale de produse. Mai mult, proiectul sticlei inteligente Heliotrope este aproape de final, ceea ce va pune bazele unui produs ce poate fi industrializat. Procesul de dezvoltare a fost mai indelungat decat ne-am asteptat, ca urmare a complexitatii caracteristicilor tehnice ale produsului, precum si datorita unor probleme legate de finantare, care sunt in curs de solutionare”, a declarat Arto Metsänen, presedinte-director general al Glaston.
In ceea ce priveste previziunile, managerii Glaston Corporation estimeaza si in continuare ca profitul operational comparabil pro-forma EBITA se va situa cel putin la nivelul din 2018 (mai precis, la 11,5 milioane de euro) sau se va imbunatati usor. La sfarsitul anului 2018, Bystronic Glass a avut un numar semnificativ de comenzi, care au fost inregistrate ca venituri in trimestrul al doilea si al treilea din 2019, imbunatatind astfel vanzarile si profitabilitatea neta efective ale Bystronic Glass. Vanzarile si rentabilitatea neta din cel de-al patrulea trimestru al lui 2019, pentru Bystronic Glass, vor fi semnificativ mai reduse decat in prima parte a anului in curs. In schimb, pentru Glaston, rezultatele financiare sunt mai bune, de obicei, in al doilea semestru al fiecarui exercitiu fiscal.
***
Anuntata la inceputul anului in curs, preluarea de catre Glaston a companiei Bystronic Glass s-a definitivat destul de rapid, in urma unei tranzactii evaluate la 68 de milioane de euro, dupa care procesul de integrare a decurs conform planului. Bystronic Glass beneficiaza de o recunoastere puternica a marcii, bazata pe expertiza de peste 50 de ani in domeniu si este lider de piata cu o reputatie de neegalat pentru inovatie si calitate. Totodata, tehnologia avansata a Glaston asigura beneficiarilor companiei posibilitatea ca, prin linii performante de procesare, sa presteze servicii de prelucrare a sticlei arhitecturale si/sau vitrajelor destinate altor aplicatii industriale.
Prin combinarea celor doua afaceri, dupa integrarea lor completa, Glaston va deveni un operator important pe piata echipamentelor de procesare a sticlei, oferind o gama completa de tehnologii pentru securizare, curbare si laminare, pentru fabricarea de geam termoizolant si manipularea pachetelor vitrate, precum si pentru prelucrarea prealabila a sticlei. Ca urmare a achizitiei Bystronic Glass, Glaston va avea o oferta unica si cu valoare adaugata mare, in beneficiul clientilor sai.
 
SISECAM
rehau
ABONARE REVISTE
TSV
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left