Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 28 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - REHAU: Confortul si sustenabilitatea, concepte actuale care stau la baza inovatiei
REHAU: Confortul si sustenabilitatea, concepte actuale care stau la baza inovatiei
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 12 Mai 2021 06:56
Cu o istorie de peste 70 de ani la nivel mondial si mai mult de doua decenii si jumatate de prezenta pe piata locala, REHAU - lider industrial in domeniul polimerilor – si-a facut un scop si un obiectiv central al strategiei de grup din asigurarea confortului beneficiarilor, prin progresul ingineresc, in conditiile respectarii celor mai inalte standarde in materie de sustenabilitate si economie circulara. REHAU este un pionier in ceea ce priveste procesele de reciclare sustenabila in sectorul tamplariei termoizolante si solutiilor pentru ferestre, prin utilizarea de material recuperat din ferestrele inlocuite.  Controlul proceselor de reciclare este complet, iar obiectivul declarat al companiei este acela de a creste in continuare proportia de PVC-dur (U-PVC) reciclat in sistemele de ferestre, dezvoltate de expertii grupului.  Totodata, prin utilizarea celor mai noi tehnologii inteligente in procesele de productie, solutiile REHAU respecta standarde inalte in planul eficientei energetice a cladirilor. Din aceasta perspectiva, compania beneficiaza de o fereastra de oportunitate in zona cladirilor cu consum de energie aproape nul (nZEB). 
 
Reciclare si reutilizare, mecanisme de baza ale economiei circulare
In contextul actual, in care lumea se confrunta cu tot mai multe provocari legate de poluare si de fenomenul de incalzire globala, REHAU a inteles ca modul in care sunt utilizate si gestionate materialele folosite in productie trebuie regandit. In consecinta, grupul german a initiat o activitate de pionierat in ceea ce priveste modalitatile noi si sustenabile de reutilizare a materialelor si dezvoltarea unui circuit inchis in cadrul proceselor proprii de fabricatia. REHAU s-a concentrat, de-a lungul intregii sale istorii, pe incurajarea unei economii circulare eficiente, care sa permita utilizarea la maximum a resurselor, prin refolosirea materialelor existente, mai degraba decat achizitia de materie prima „virgina”, care sa duca la cresterea consumului de resurse naturale rare. Abordarea respectiva exercita un impact direct in ceea ce priveste diminuarea amprentei de carbon, prin aceasta abordare emisiile de gaze cu efect de sera fiind diminuate cu pana la 88%, cu efect direct asupra limitarii fenomenului de incalzire globala. Astfel, REHAU reuseste sa-si reduca in mod constant consumul de energie si resurse, stabilind ca obiectiv clar diminuarea emisiilor de dioxid de carbon cu cel putin 30% pana in 2025, precum si de cresterea ratei de reciclare cu 15%, in acelasi interval. Astfel, compania se aliniaza tintelor climatice impuse prin pactul verde european (cunoscut sub numele de „Green Deal”) si sustine tranzitia catre energia „verde”, sustinuta prin Acordul de la Paris – document referitor la schimbarile climatice. REHAU a investit in activitati specifice de reciclare in Marea Britanie, Germania si Polonia, pentru a-si asigura materia prima necesara, in cadrul unei economii circulare bine articulate. In 2018, divizia Window Solutions a primit eticheta de produs de la VinylPlus, pentru constientizarea responsabilitatii ecologice in productia, reciclarea si dezvoltarea produselor. Astfel, toate cele patru fabrici de profile pentru ferestre din Europa, precum si numeroasele solutii pentru tamplarie de la REHAU au fost certificate, incluzand aici si modelele armate cu fibra de sticla (in sistem patentat RAU – FIPRO), cum ar fi, de exemplu, GENEO.
 
 
Inovatie pentru confort sporit in propria casa
De peste 60 de ani, grupul german si-a dezvoltat in mod continuu procesul de productie, pentru crearea unor profile performante, care sa contribuie la cresterea nivelului de sustenabilitate a ferestrelor ce le integreaza. Astfel, potrivit datelor furnizate de companie, in prezent 40% din profilele produse si comercializate sunt realizate in proportii cuprinse intre 40% si 75% din material reciclat - proces ce a permis reducerea anuala cu 97.000 de tone a emisiilor de dioxid de carbon. De asemenea, pentru a marca ferestrele executate din material reciclat a fost introdusa eticheta EcoPuls. In mod suplimentar fata de beneficiile incontestabile in ceea ce priveste protectia mediului, divizia Window Solutions din cadrul  REHAU acorda o atentie la fel de mare confortului si satisfactiei clientului final. Solutiile pentru ferestre ofera atat beneficii legate de consumul de energie al cladirilor, cat si de posibilitatea de personalizare a ansamblurilor de tamplarie termoizolanta in ceea ce priveste forma si finisajele, venind, astfel, in intampinarea celor mai exigente solicitari ale arhitectilor si beneficiarilor finali. Divizia Window Solutions functioneaza sub deviza “Create Difference. Grow Business”. Potrivit oficialilor REHAU, diferentierea constituie un element strategic vital pentru cresterea competitivitatii pe piata mondiala de profil. Astfel, compania a inteles ca daca beneficiarii sunt convinsi de performantele solutiilor premium, inovatoare si durabile, atunci aceasta se va transpune in mod automat in economii importante de timp si personal in procesele de implementare a acelor solutii, ceea ce exercita un impact direct asupra succesului de piata al grupului.
 
 
Deviza REHAU: Cat mai aproape de clienti! 
REHAU Romania pregateste noi investitii ce vizeaza inclusiv activitatea de pe piata din Romania, cu scopul de a ajunge mai aproape de clientii sai. Astfel, compania continua sa isi extinda activitatea pe plan local si va realiza o investitie de aproximativ 10 milioane de euro, in judetul Sibiu. In mod concret, a fost luata decizia de construire a unui hub regional, pentru a deservi mai usor piata si clientii, precum si pentru a fi mai aproape de infrastructura rutiera europeana. Dupa finalizarea lucrarilor de executie a acestui obiectiv amplasat in centrul tarii, REHAU va renunta la sediile administrative actuale (din Tunari si Apahida) si isi va muta birourile in zonele centrale ale oraselor Bucuresti si Cluj-Napoca, in dorinta de a facilita accesul angajatilor - si nu numai - la sediile companiei. Investitia de la Sibiu are ca scop o extindere a capacitatilor de productie, a serviciilor si logisticii in Romania, pentru a deservi mai bine si mai rapid atat clientii locali, cat si pe cei din Europa de Est. Investitia va fi finalizata in cursul anului 2022. In prezent, procesul se afla in etapa de planificare.
 
Virgil Lazareanu - Manager of Sales, Window Solutions Division, REHAU Romania: „Ne dorim ca fiecare persoana sa aiba sansa de a beneficia de produsele REHAU, astfel incat urmarim ca progresul nostru in materie de ferestre si usi sa fie cunoscut de cat mai multi consumatori, prin intermediul partenerilor nostri. Suntem profesionistii care au gasit, gasesc si vor gasi in continuare solutii pentru cele mai provocatoare situatii, iar oamenii trebuie sa stie ca viata alaturi de produsele ce integreaza solutiile noastre este mai buna. Este foarte important ca acestia sa cunoasca toate detaliile care stau in spatele dezvoltarii tehnologiei REHAU Window Solutions, de la diversificarea continua a ofertei, la productia sustenabila si pana la dezvoltarea de sisteme capabile sa asigure un consum de energie cat mai scazut. Consideram ca toate aceste elemente alcatuiesc cartea de vizita a unui brand si a produselor sale, iar aceasta carte de vizita face diferenta atunci cand vine momentul luarii unei decizii pentru alegerea ferestrelor potrivite pentru o locuinta. Pe scurt, REHAU s-a angajat ca prin progresul ingineresc pe care il promoveaza sa sporeasca confortul oamenilor in viata lor cotidiana”.
 
GENEO - sisteme REHAU pentru ferestre performante, certificate conform standardului de case pasive. Spatiu suplimentar prin profilele culisante din seria SYNEGO SLIDE
Inovatia REHAU in zona profilelor destinate executiei de ferestre este fidel ilustrata de performanta profilelor GENEO. Aceasta solutie patentata asigura, pe langa gradul ridicat de termoizolare, o stabilitate dimensionala maxima, fara a folosi ranforsari din otel. Se obtine, astfel, o fereastra usoara, care permite reducerea cu pana la 76% a consumului energetic si garanteaza diminuarea de 24 de ori a poluarii fonice.
Gama GENEO demonstreaza ca performantele profilului depasesc, din punct de vedere al importantei, argumentul de marketing al numarul de camere de izolare. 
 
 
Ferestrele GENEO ofera inclusiv un grad ridicat de  protectie antiefractie, incadrandu-se in clasa RC3 si sunt disponibile in versiunea certificata pentru case pasive, in cazul echiparii cu panouri vitrate triplustratificate, cu o grosime a pachetului de maximum 53 mm.
REHAU Window Solutions acorda o atentie sporita noilor tendinte aparute pe piata rezidentiala, orientandu-si atentia catre sisteme care favorizeze realizarea unor economii de spatiul. Astfel, compania promoveaza seria glisanta SYNEGO SLIDE, special dezvoltata pentru a maximiza spatiul disponibil dintr-o unitate rezidentiala si pentru a asigura beneficiarului o mai mare libertate in ceea ce priveste amenajarea locuintei. 
Coeficientul de transfer termic la nivelul ramei/cercevelei ajunge pana la 1,3 W/mpK, astfel incat transferul de caldura catre exterior este minimizat. In ceea ce priveste fonoizolarea, SYNEGO SLIDE are un indice de reductie acustica Rw de 43 dB, care corespunde unei diminuari de pana la 20 de ori a zgomotelor deranjante.
Toate noutatile din portofoliul REHAU Window Solutions sunt finisate intr-o mare diversitate de tipuri de suprafete si culori din gama KALEIDO COLOR, oferind clientilor peste 400 de optiuni de design. Personalizarea produselor este un alt domeniu in care divizia de profile pentru ferestre din cadrul grupului inoveaza in mod constant, astfel incat fiecare consumator sa-si poata personaliza, fara constrangeri, forma si finisajul ferestrei.
 
„Promovam o gama completa de solutii, pentru maximizarea performantei cladirilor”
REHAU Window Solutions continua sa dezvolte zona de produse smart
 
REHAU Window Solutions a inceput cu dreptul anul 2021. In primul trimestru al exercitiului financiar curent, divizia a inregistrat o crestere de 14% a cifrei de afaceri comparativ cu aceeasi perioada a anului 2020. Compania are resursele necesare pentru a-si asuma un rol activ in programele, directivele si acordurile propuse de Uniunea Europeana, in scopul cresterii eficientei energetice a cladirilor, pentru ca efectele nocive asupra mediului sa fie limitate cat mai mult posibil. REHAU are deja solutii sustenabile si inteligente, pe care vrea sa le aduca si mai aproape de consumator. 
Interviu cu Paul Chipriean, Head of Window Solutions REHAU Romania.
 
-Cum caracterizati anul 2020 si care sunt perspectivele pe termen scurt?
-Anul precedent a fost cu totul deosebit pentru toate industriile. Schimbarile generate de pandemie si noul context in care am fost nevoiti sa lucram ne-au modificat intr-o oarecare masura strategia. Totusi, in ansamblu, activitatea s-a caracterizat prin stabilitate, gratie puterii de adaptare rapida la noua realitate, printr-un model maleabil de afaceri. Din fericire, operatiunile curente sunt destul de putin influentate de pandemie, iar noi ne propunem sa ne orientam tot mai mult spre renovare, adica imbunatatirea fondului locativ, si sa oferim solutii personalizate, inteligente, capabile sa mareasca gradul de confort, avand in vedere inclusiv noua paradigma a muncii de la domiciliu. As vrea sa le multumesc tuturor colegilor pentru implicarea si rezilienta de care au dat dovada in contextul special al crizei sanitare. De asemenea, multumirile se indreapta in aceeasi masura catre parteneri, fara de care produsele si solutiile REHAU nu ar putea ajunge la tot mai multi consumatori zi de zi. Anul 2021 a inceput deja intr-o nota optimista. In primul trimestru, inregistram deja o crestere de 14% fata de perioada de referinta, data de produsele premium si performante, totodata, din punct de vedere al indicatorilor de  siguranta, eficienta termica si fonica, cum ar fi precum SYNEGO si GENEO. Majorarea este independenta de impactul pandemiei (care a fost eliminat din calcul), ceea ce este un semnal foarte bun. Rezultatul se datoreaza atat cresterii cererii, cat si eforturilor deosebite ale partenerilor si echipei proprii. Ne dorim ca in acest an sa ne folosim la maximum de invatamintele castigate in 2020 si sa continuam implementarea planurilor de dezvoltare.
 
-Ce rol pot avea produsele companiei in cadrul programului Renovation Wave?
-Divizia Window Solutions din cadrul REHAU este pregatita sa aiba un rol activ in programul Renovation Wave. Dispunem de o gama completa de solutii pentru a asigura un maximum de performanta a cladirilor din punct de vedere energetic, precum si din perspectiva sustenabilitatii acestora. Totusi, este nevoie de educarea pietei in acest sens, pentru ca schimbarile de o asemenea anvergura nu pot fi realizate de la o zi la alta. Este nevoie de un efort colectiv al tuturor industriilor implicate si al autoritatilor, pentru ca oamenii sa inteleaga de ce este nevoie sa adere la noile recomandari si ce beneficii pot avea din acest punct de vedere. 
 
-Care sunt principalele tinte strategice ale diviziei locale de profile? 
-Ne dorim sa optimizam canalele de comunicare, pentru ca fiecare persoana sa aiba sansa de a utiliza un produs REHAU. Vizam o imbunatatire a distributiei la nivel national pe segmentul de retail, astfel incat portofoliul de ofertare pentru ferestre al REHAU sa fie accesibil fiecarui roman. Mai mult, venim in intampinarea partenerilor cu instrumente care sa ii ajute sa reuseasca in contextul provocarilor actuale ale industriei. In acest sens, vom realiza in perioada urmatoare o serie de seminarii pentru profesionistii din domeniu, folosindu-ne de toata experienta detinuta in materie de solutii pentru ferestre. Cursurile de specializare vor acoperi subiecte diverse, cum ar fi caracteristicile produselor si solutiilor, aplicabilitatea lor in cazuri concrete, instrumentele dezvoltate de REHAU pentru profesionisti etc.
 
-Ce obiective de marketing ati stabilit pentru perioada urmatoare?
-Clientul este cel care trebuie sa fie pus in prim-plan. Dupa cum am subliniat anterior, confortul, siguranta si oportunitatea pe care produsele noastre le ofera in ceea ce priveste economiile pe partea de consum energetic ghideaza inovatia la nivelul produselor din portofoliul nostru. Ne dorim ca toti romanii sa aiba sansa de a lua contact cu ofertele de sisteme pentru ferestre si usi de la REHAU si sa fie informati cu privire la beneficiile acestora, precum si in ceea ce priveste libertatea deosebita de personalizare a ansamblurilor de tamplarie termoizolanta. Astfel, ne dorim o transmitere optima de informatii de la furnizorul de profile la partenerul care ofera solutii potentialilor clienti.
 
-Enumerati succint dificultatile pe care le intampinati in perioada curenta.
-In prezent, industria de profil se confrunta cu o criza a materiilor prime, care a dus la cresterea preturilor atat pentru materiile prime, cat si pentru produsele finite. Aceasta problema poate fi rezolvata prin imbunatatirea comunicarii cu partenerii, pentru realizarea unei predictibilitati crescute a activitatii, in vederea transferului costurilor in pretul produsului finit si reglarea echilibrului necesar prin mecanismul organic al economiei de piata. 
 
-Cum vedeti viitorul in contextul in care noua paradigma Industry 4.0 este puternic incurajata de pandemie? 
-Divizia Rehau Windows Solutions a deschis deja calea unei conectari cu cea de-a patra revolutie industriala. Un exemplu ilustrativ este platforma REHAU Connect, care, pe langa serviciile digitale de personalizare pe care le pune la dispozitia clientilor, deschide noi canale de vanzare pentru producatori si dealeri. Platforma digitala ii sprijina in castigarea de noi clienti precum si in procesul de instalare, service, precum si pentru oferirea serviciilor post-vanzare. Nu trebuie sa uitam de instrumentul de asamblare JustSmart, care este orientat spre viitor si vine ca raspuns la deficitul de lucratori calificati si la cerintele mari de precizie in constructia ferestrelor. Cu aceasta solutie de la REHAU, elementele de tamplarie pot fi ajustate complet automat. Cu WINDOW ID poate fi documentat intregul ciclu de exploatare a unei ferestre. Acesta asigura o mai mare eficienta in productie, pe santier si in gestionarea de service. De asemenea, putem mentiona si REHAU Smart Guard, reprezentand solutia noastra pentru protectie preventiva impotriva patrunderii prin efractie si GENEO Smart INOVENT -  sistemul automat de ventilatie integrat in ferestre ce asigura aer proaspat, chiar si atunci cand acestea sunt inchise.
 
-Exprimati intr-o fraza sugestiva care sunt elementele ce caracterizeaza cel mai fidel activitatea companiei pe care o reprezentati.
-Inovarea, sustenabilitatea si increderea stau la baza activitatii REHAU Window Solutions. Prima se refera la crearea continua de noi solutii pentru sporirea confortului si sigurantei clientilor nostri, cea de-a doua la progresul constant in ceea ce priveste reducerea emisiilor de dioxid de carbon prin reciclare si reutilizare a materialelor, iar ultima la elementul care ne dorim sa caracterizeze, intr-o proportie cat mai mare, relatiile cu angajatii, partenerii si clientii.
 
 
ABONARE REVISTE
rehau
SISECAM
TSV
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left