Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Miercuri, 24 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - PINUM DOORS & WINDOWS: Achizitiile de usi premium, in crestere
PINUM DOORS & WINDOWS: Achizitiile de usi premium, in crestere
Producatori de tamplarie Publicat de Camelia Pantel 26 Mar 2018 06:00
Producatorul de usi Pinum Doors & Windows a aniversat, recent, 25 de ani de prezenta pe piata din Romania, perioada in care a devenit unul dintre cei mai importanti fabricanti si distribuitori autohtoni de usi si ferestre. Acest renume se datoreaza faptului ca firma detine una dintre cele mai mari capacitati de productie a usilor pe plan autohton, precum si una dintre cele mai diverse game sortimentale de pe piata. Pinum controleaza integral unitatea de productie de pe platforma Pipera incepand din anul 2002, dar colaborarea dintre fabrica autohtona si grupul italian Nusco Porte dateaza din 1981. Francesco Curcio, directorul general executiv al companiei Pinum Doors & Windows, se refera, in continuare, la cele mai importante aspecte legate de domeniul principal de activitate, respectiv cel al productiei usilor.
-Precizati care sunt cele mai noi investitii implementate in ultimul timp si ce planuri de extindere aveti pe termen scurt?
-Una dintre cele mai importante investitii ale anului trecut a fost reprezentata de inaugurarea, in Bucuresti, a unuia dintre cel mai mari showroom-uri de usi, ferestre si mobilier din Europa de Est si in care sunt expuse peste 150 de modele de usi. In continuare, am decis sa venim in completarea acestei investitii cu crearea unui nou departament in cadrul companiei, prin care sa oferim servicii complete de consultanta pentru amenajari interioare de lux. In principal, acestea sunt dedicate alegerii unor solutii personalizate, din cele mai noi game de lux pe care le-am inclus in oferta proprie, respectiv Rimadesio si Lualdi. Pentru 2018, avem in vedere, in principal, sa inauguram showroom-uri noi in Brasov, Timisoara si Chisinau, dar si sa ne extindem reteaua de distribuitori. In ceea ce priveste gama de produse, ne-am propus ca in acest an sa lansam un nou model de usa coplanara, cu balamale ascunse si finisaj opac.
-Ce prefera clientii autohtoni in ceea ce priveste achizitia de usi?
-Cand discutam despre gama premium, observam ca preferintele clientilor sunt mixte, atat in privinta modelelor de usi, cat si a finisajelor. Avem beneficiari care aleg usile clasice, cu finisaje naturale, dar, in aceeasi masura, avem si clienti care doresc sa cumpere modele moderne, de ultima generatie, cum se regasesc, de exemplu, in colectiile Rimadesio, unde intalnim combinatia de aluminiu si sticla pentru usi. Gama de usi Platinium, realizate din lemn masiv, este, de asemenea, tot mai apreciata de clientii privati, la fel ca si seriile Elite, ce integreaza furnir natural sau Artwork, cu finisaje de inalta calitate. Am mai putea mentiona seriile de usi reversibile cu montaj rapid Revers si Smart, utilizate pentru proiecte rezidentiale.
-Care sunt atuurile solutiilor personalizate Rimadesio si Lualdi?
-Promovam in premiera pe piata din Romania aceste doua marci de lux, care se integreaza doar in anumite proiecte de amenajari, propuse, cu precadere, de catre arhitecti. Departamentul de consultanta se adreseaza astfel si acestora, pentru a-i sprijini in demersul lor. 
 
ABONARE REVISTE
SISECAM
rehau
TSV
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left