Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 28 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - ALLY-MET TECHNOLOGY a incheiat anul 2019 cu incasari de 22 milioane de lei
ALLY-MET TECHNOLOGY a incheiat anul 2019 cu incasari de 22 milioane de lei
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 06 Apr 2020 05:10
Managerii grupului de firme care include companiile Ally-Met Technology si Aluminium Technology, cu sediul in judetul Ilfov, estimeaza pentru anul in curs o majorare de aproximativ 15% a cifrei de afaceri, in raport cu valoarea de 22 milioane de lei din 2019. Laura Popescu, administratorul grupului, detaliaza care sunt planurile pentru dezvoltarea afacerilor din acest an si precizeaza: „Ne-am propus ca in 2020 sa ne consolidam activitatea si, astfel, sa ne mentinem colaborarile care sunt in derulare cu retelele de bricolaj la nivel zonal. Vom continua sa efectuam livrari si prin intermediul celor doua depozite proprii din Pitesti si Slatina, desi cererea depaseste capacitatile pe care le detinem. Pe segmentul profilelor din aluminiu, pe care le fabricam in unitatea proprie de productie, in parteneriat exclusiv pe piata din Romania, cu o firma din Turcia, am consemnat, in ultima perioada, un regres al cererii, ceea ce ne-a determinat sa ne orientam catre dezvoltarea celorlalte domenii. Realizam, in continuare, o singura gama de profile din aluminiu, fara bariera termica. Nuantele disponibile in mod curent sunt cele de alb RAL 9016 si maro RAL 8014, insa, la cerere, putem oferi orice alta culoare. In prezent, cea mai solicitata nuanta din intreg portofoliul firmei este RAL 7016, gri antracit. Pe acest segment de activitate, punem la dispozitia partenerilor un set complet de produse, care include profile din aluminiu, plase de protectie impotriva insectelor si glafuri din productia proprie. Odata cu orientarea clientilor din Romania tot mai mult catre achizitia de tamplarie termoizolanta din PVC, in defavoarea celei din aluminiu (tendinta impusa, in special, la nivelul proiectelor de reabilitare termica), ponderea activitatilor de acest tip a scazut si in activitatea noastra generala. Situatia este oarecum diferita la peretii cortina, insa, chiar si in aceste conditii, ne mentinem decizia de a ne reorienta. In prezent, activitatea grupului consta in productia de glafuri (60% din total), profile din aluminiu (5%), comercializarea de balustrade (5%), de kit-uri de protectie impotriva insectelor si accesorii, precum si in acordarea de servicii de vopsire in camp electrostatic. Acestea din urma se efectueaza, in principal, pentru profilele productie proprie, intrucat nu ne dorim sa dezvoltam prea mult acest segment”, a declarat Laura Popescu, administratorul grupului. Managerul firmei mai precizeaza ca, anul acesta, in cadrul grupului, vor fi adoptate, in principal, masuri de mentinere a afacerii. Livrarile produselor se efectueaza prin intermediul depozitelor Ally-Met (localizate in Popesti-Leordeni, Pitesti si Slatina), al magazinelor locale si al unora importante, de bricolaj. Informatii suplimentare, la www.profil-aluminiu.ro 
 
rehau
SISECAM
TSV
ABONARE REVISTE
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left