Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 28 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - BF: Vanzari in scadere cu 4,3% in industria de sticla plana din Germania
BF: Vanzari in scadere cu 4,3% in industria de sticla plana din Germania
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 03 Nov 2020 06:01
Patronatul federal al companiilor active in domeniul sticlei arhitecturale (BF) a anuntat recent ca domeniul in cauza a fost direct afectat de pandemia Covid-19, care va genera diminuari ale vanzarilor de 4,3%, estimate pentru 2020. Oficialii BF afirma ca sectorul constructiilor nu a fost inca puternic zdruncinat de actuala criza medicala, multe dintre comenzi putand fi inca procesate. Acest lucru este valabil inclusiv pentru nisa de vitraje, unde companiile raporteaza o situatie relativ buna a afacerilor. Este foarte probabil ca o scadere sa apara si pe acest segment, insa ea va fi oarecum intarziata. Sectorul analizat a consemnat in ultima perioada o evolutie mai mult decat satisfacatoare, in 2019 cifra de afaceri majorandu-se cu 1,9%, insa 2020 este anul in care declinul este foarte probabil. Cele mai recente date oficiale arata ca in industria de profil activeaza 26.000 de angajati, care produc bunuri cu o valoare de 2,64 miliarde euro. Deprecierea estimata pentru acest an va duce insa nivelul cifrei de afaceri la circa 2,52 miliarde euro. In ceea ce priveste livrarile de geam termoizolant din Germania, desi asociatiile din domeniul ferestrelor prognozeaza scaderi de 5,5%, oficialii BF sunt mai optimisti si mizeaza pe un declin de numai 3,4%. Diferenta respectiva este data de faptul ca in domeniul constructiilor nerezidentiale impactul pandemiei este mai mare decat in cel al imobilelor rezidentiale, unde rata importului este foarte ridicata. Tendinta se va consolida in viitor mai ales in ceea ce priveste dinamica panourilor de geam termoizolant, care, prin excelenta, sunt furnizate de producatori regionali. Din punct de vedere structural, piata vitrajelor cu acoperiri speciale va inregistra o scadere de 3,3%, iar cea de sticla float de 4,1%. In ceea ce priveste ansamblurile cu o singura foaie de sticla, declinul va fi de 9,8%. Pentru informatii suplimentare, click aici
 
SISECAM
ABONARE REVISTE
rehau
TSV
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left