Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Miercuri, 24 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Produse & Tehnologii - ELITE+: Noul sistem de balamale ascunse de la Axor Industry
ELITE+: Noul sistem de balamale ascunse de la Axor Industry
Produse & Tehnologii Publicat de Ovidiu Stefanescu 03 Iul 2019 06:26
Toate elementele componente ale sistemului de balamale ascunse Elite+ sunt instalate in degajarea dintre rama ferestrei si zona de intrados a profilului de cercevea, la o distanta de nut de 24 mm. Aceasta amplasare asigura invizibilitatea completa a balamalelor atat dinspre incinta, cat si dinspre exterior. O astfel de solutie prezinta multiple avantaje pentru utilizatori, dintre care se remarca designul modern al ferestrelor si functionalitatea net imbunatatita. De asemenea, in cazul optiunii pentru echiparea ferestrelor cu sisteme Elite+ in locul versiunilor clasice, se obtin imbunatatiri nete ale caracteristicilor de etanseitate si eficienta energetica (masurata prin diminuarea coeficientului de transfer termic). Aceste proprietati constituie o consecinta a faptului ca garniturile de etansare nu sufera niciun fel de intrerupere perimetrala, fapt ce determina asigurarea unei continuitati perfecte pe contur a benzilor din EPDM. In ceea ce priveste protectia impotriva factorilor agresivi de mediu, principalul beneficiu este constituit de eliminarea riscului de inghetare a balamalelor in perioada sezonului rece. Datorita proprietatilor mecanice specifice acestor repere, cerceveaua este impinsa spre axul central in timpul deschiderii, iar aceasta asigura o suprapunere mai mare pe rama - fapt ce confera imbunatatiri nete atat in ceea ce priveste termoizolarea, cat si siguranta in exploatare.
 
Multiple facilitati functionale si de design prin folosirea noului sistem
Revenind la aspect, balamalele sistemului Elite+ ofera posibilitati multiple de asortare cu designul interior. Gratie absentei elementelor vizibile, utilizatorul poate opta pentru orice culoare a foliei, fara a fi nevoit sa o adapteze la nuanta capacelor uzuale de balamale. Aplicatiile sunt extinse, modelele respective fiind recomandate inclusiv la proiectele de renovare a incintelor istorice. Trebuie mentionat faptul ca prin insertia completa in structura profilului riscul de patrundere prin efractie este drastic diminuat, din cauza inaccesibilitatii mecanismului de inchidere. Prin utilizarea in combinatie cu un sistem performant de feronerie, balamalele ascunse pot asigura o rezistenta antiefractie pana la clasa RC2. In ceea ce priveste functionalitatea, aceste elemente permit o deschidere a cercevelei la un unghi de maximum 100°, iar pentru o mai buna adaptare la specificul fiecarei aplicatii si pentru a evita contactul cu elementele constructive adiacente ferestre, se pot instala sisteme de limitare a acestui unghi la valori mai mici.
 
Solicita informatii suplimentare
 
 
rehau
SISECAM
TSV
ABONARE REVISTE
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left