Vineri, 09 Octombrie 2026

MEGA CONSTRUCT METAL crește cu 50% capacitatea de producție a ușilor

megaconstructÎn toamna acestui an, Mega Construct Metal, deținătoarea mărcii de uși Mega Door, va pune în funcțiune una dintre cele mai mari unități de producție de uși de interior din țară. Hala va avea o suprafață de 6.000 m², va fi complet automatizată și va fi construită în orașul Răcari, din județul Dâmbovița.
Investiția în noua hală va majora cu 50% capacitatea de producție de uși de interior a companiei.
Interviu cu Alexandru Bejinaru, directorul de marketing al Mega Construct Metal.

- Ce schimbări vor interveni în oferta proprie odată cu inaugurarea noii investiții?
- Dorim să dezvoltăm două segmente odată cu inaugurarea noii investiții. Este vorba despre producția de uși standard, de serie, precum și despre realizarea modelelor personalizate. Totodată, ne îndreptăm atenția și către segmentul dezvoltatorilor. Având o capacitate mare de producție, putem să le oferim avantajul de a-și alege finisajele, culorile, modelul de pe ușă (frezajul) și dimensiunile, mai ales, dacă acestea sunt atipice.
Noua investiție ne va aduce o creștere cu 50% a capacității de producție pe acest segment de activitate, precum și o modificare a structurii operaționale.
În prezent, activitatea proprie constă în producția și comercializarea de uși metalice de exterior pentru apartamente și case (segment cu o contribuție de 60% la totalul livrărilor) și a mai multor game de uși de interior, culisante la fața zidului sau în perete.

- Cum reușiți să vă diferențiați pe piața națională a ușilor?
- După ce am investit în producția de uși metalice și în testarea ușilor pe clase de securitate, am obținut, pentru gamele noastre Mediu și Premium, clasele RC3 și RC4 de securitate. În același timp, produsele noastre au un raport avantajos calitate-preț, iar două dintre cele mai concludente exemple sunt produsele Prestige 1 și Elite Plus.

- Cum sunt distribuite ușile Mega Door?
- Realizăm livrări la nivel național, atât direct către proiecte rezidențiale, cât și prin intermediul lanțului de magazine Dedeman și al unei rețele de 70 de distribuitori și magazine specializate. Aproximativ 30% din producția totală de uși, atât din gamele metalice, cât și de interior, se exportă pe piețele din Bulgaria și Ungaria și, începând, din acest an, în Grecia.
În România, dorim să identificăm, în orașele mai mari, potențiali distribuitori, în special acolo unde avem unul singur sau unde nu există un distribuitor care să lucreze cu un magazin specializat.

Din aceeasi categorie

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA
Revocă consimțământul cookie