Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Vineri, 29 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - DRUTEX: Modificari in conducerea afacerii de familie, contestate in instanta
DRUTEX: Modificari in conducerea afacerii de familie, contestate in instanta
Producatori de tamplarie Publicat de Cosmin Dincu 19 Iul 2019 06:43
Fabricantul polonez de ferestre Drutex a anuntat ca ramane o afacere de familie si isi continua programul de investitii, ce vizeaza expansiunea centrului industrial din Bytów (la peste 100.000 mp), in pofida unui conflict intre presedintele si proprietarul societatii, Leszek Gierszewski (care controleaza 75% din actiuni) si sotia sa, Grażyna Gierszewska. Totusi, in continuare, mass-media din Polonia raporteaza diverse tentative de preluare ostila a afacerii Drutex, de catre membrii familiei. Mai precis, in luna martie a.c., a avut loc o adunare generala a actionarilor, in urma careia s-au desemnat noi membri ai consiliului de administratie si a celui de supraveghere, din care primul, in continuare, cu trei persoane: Leszek Gierszewski (presedinte), Kamila Newlin-Łukowicz (vicepresedinte, partenera lui Leszek Gierszewski) si Jacek Sierzputowski (membru al CA). In acelasi timp, Karolina Dobranowska si Bogdan Gierszewski (fiica si nepotul lui Leszek Gierszewski) au fost demisi, nemaifacand parte din consiliul de administratie a companiei. De asemenea, in cadrul consiliului de supraveghere au fost numiti Jerzy Gierszewski (fratele presedintelui) si avocatii independenti Adrianna Ostrowska si Justyna Bek. Dupa aceasta adunare generala, fondatorul companiei, Leszek Gierszewski, a aratat ca, potrivit deciziei curtii districtuale din Gdańsk, el este singura persoana care isi poate exercita drepturile de vot pentru mai mult de 75% din actiunile Drutex, in timp ce Grażyna Gierszewska a acuzat modul autoritar si arbitrar prin care s-au eliminat membri ai familiei din consiliul de administratie, prin numirile respective Leszek Gierszewski urmarind de fapt „sa transfere controlul societatilor comerciale din grupul Drutex catre partenera sa actuala, Kamila Newlin-Łukowicz si catre copiii lor naturali”. In aceeasi luna, Grażyna Gierszewska a contestat in instanta, printre altele, si modul in care demisa din functia de presedinte al consiliului de supraveghere.
Problemele nu au afectat afacerile companiei
Aceste probleme legate de drepturile de proprietate asupra Drutex – ce au fost reflectate pe larg in mass-media nationale si chiar internationale - nu au afectat totusi afacerile companiei, noua echipa fiind completata si cu alti directori ai departamentelor comercial si de productie, iar pe linia investitiilor s-a decis ca, la  Bytów, sa se construiasca o noua cladire de birouri, precum si o alta hala de productie, lucrarile urmand sa fie initiate in 2019. Potrivit celor mai recente informatii financiare, numai in luna mai a.c. Drutex a raportat o crestere-record a vanzarilor, de +19,5%, iar cumulat, in primele cinci luni ale exercitiului financiar in curs, majorarea a fost de +14,5%. Interesant este si faptul ca prezenta in mass-media, chiar si cu aceste probleme, nu numai ca a fost de natura sa impulsioneze afacerile, ci a consolidat si marca Drutex, care se bucura de o larga reputatie in randul clientilor. Astfel, in editia din acest an a sondajului Premium Brand, recent publicat, au fost selectate cele mai reputate 14 marci din Polonia, printre care se afla si brandul Drutex.
De asemenea, la inceputul lunii iulie 2019, a aparut un clasament al  Rzeczpospolita, care include cei mai dinamici exportatori polonezi (companii ale caror venituri din exporturi au depasit 50 de milioane PLN ca valoare, respectiv cel putin 20% ca pondere in cifra de afaceri). Au fost selectate in total 50 de companii din 246 de firme, analizate pe baza a opt indicatori, iar clasamentul a fost ordonat in functie de cea mai buna dinamica a operatiunilor de export. Desi marii exportatori polonezi sunt din alte industrii, companiile locale active pe piata tamplariei termoizolante au reusit sa ocupe locuri fruntase in top. Astfel, Drutex - aflata pe pozitia generala a 10-a, este prima din industria sa (ca dinamica a livrarilor din afara granitelor Poloniei), cu venituri la export de 685,7 milioane PLN si o cifra de afaceri totala de 926,6 milioane PLN in 2018. Urmatorul grup specializat din lista este Grupa Kęty (pe locul al 13-lea), dar in acest caz exportul insumeaza peste 1,39 miliarde PLN, dintr-o cifra totala de afaceri ce depaseste 3 miliarde PLN. Pe locul al 23-lea se situeaza producatorul de ferestre Eco-Okna, cu export de 999 milioane PLN si vanzari totale de 1,27 miliarde PLN. O pozitie distincta in clasament este detinuta de Grupa Kęty – Aluprof (locul 26), calculele demonstrand ca valoarea exportului a fost de 433,7 milioane PLN, in timp ce vanzarile totale au insumat 1,22 miliarde PLN. Informatii suplimentare, la www.drutex.pl
 
ABONARE REVISTE
rehau
TSV
SISECAM
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left