Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Sambata, 27 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - Aproape 200.000 de experti au testat inovatiile la expozitia Bau München 2023
Aproape 200.000 de experti au testat inovatiile la expozitia Bau München 2023
Producatori de tamplarie Publicat de Ovidiu Stefanescu 07 Iun 2023 06:06
Bau a revenit in forta. Dupa mai mult de trei ani de pauza, in care, in mod neverosimil aproape intreaga industrie internationala a constructiilor a fost nevoita sa se adapteze la exigentele dictate de evenimentul sanitar neprevazut reprezentat de pandemia Covid-19 si in contextul in care dezechilibrele geopolitice si militare induc in continuare multa incertitudine, manifestarea din capitala Bavariei a reusit sa-si redobandeasca prestigiul construit in multe decenii de existenta si sa prilejuiasca din nou intalnirea celor mai importanti experti din domeniu, nerabdatori sa comunice rezultatele cercetarilor recente sau sa se informeze in legatura cu cele mai interesante inovatii. Organizat la cateva luni de la semiesecul reprezentat de Fensterbau Frontale 2022, justificat insa in mod obiectiv atat de perioada nepotrivita de organizare, cat si de impactul nedorit al unei crize sanitare inca nefinalizate, evenimentul a ilustrat cat se poate de elocvent faptul ca platformele directe de prezentare reprezinta inca principalul instrument de comunicare dintr-o ramura industriala care va avea, cel mai probabil, un rol hotarator in dezvoltarea economica a deceniilor urmatoare, axata pe trendurile de sustenabilitate si digitalizare. 
 
Transformare digitala, sustenabilitate, economie circulara
Aproximativ 190.000 de vizitatori au trecut pragul centrului specializat din München pentru a se informa despre inovatiile prezentate de cei 2.260 de expozanti din 49 de tari. Dupa numai doua zile de derulare, numarul celor care vizitasera expozitia ajunsese la nivelul celui din 2019. Platforma industriala de 365 de zile BAU Insights, infiintata cu doar doua luni in urma, a fost, de asemenea, un mare succes - pana la 40.000 de experti folosind zilnic noul portal online al industriei constructiilor. Organizatorii au subliniat, de altfel, ca targul si-a reconfirmat statutul de cea mai importanta platforma pentru inovare de pe segmentul constructiilor. Pavilioanele complet ocupate si un numar mare de specialisti internationali au subliniat, de asemenea, relevanta manifestarii. Oficiali federali au declarat ca solutiile prezentate cu aceasta ocazie sunt necesare pentru a asigura un echilibru intre obiectivele de protectie a climei si asigurarea de cladiri si locuinte la preturi accesibile. "Targul german reprezinta progres, crestere si competitivitate, stabilind cursul pentru viitorul constructiilor si al urbanismului", a constituit gandul pe care majoritatea celor prezenti l-au exprimat in urma acestei experiente. In opinia reprezentantilor patronatelor din domeniu, Bau a acoperit cele mai mari provocari si tendinte de actualitate, precum subiecte de transformare digitala, viitorul vietii, resurse, reciclare si constructii modulare, reflectand capacitatea de a ilustra in mod obiectiv perspectivele de dezvoltare pe termen scurt, mediu si lung. In plus, oficialii asociatiilor companiilor germane specializate in productia si comercializarea materialelor de constructii au salutat revenirea Bau la formatul traditional, subliniind ca sectorul de profil nu isi poate permite sa ramana vreme indelungata fara o astfel de platforma complexa. Chiar daca anumiti producatori si parteneri importanti au absentat in 2023, sperantele actuale se indreapta spre o revenire completa la normalitate incepand cu editia urmatoare, care cel mai probabil va avea loc in ianuarie 2025.
 
Sisteme digitale rapide, pentru realizarea prototipurilor
Atentia la detalii si orientarea spre noutate au fost ingredientele fara de care succesul nu ar fi ajuns la cotele inregistrate la finalul evenimentului. Dincolo de inovatiile omniprezente, cu care furnizorii s-au prezentat in fata partenerilor actuali si potentiali, organizatorii au pus la dispozitia vizitatorilor un program extrem de amplu, orientat spre prezentarea celor mai recente si pregnante tendinte. Un subiect central a fost constituit, de pilda, de folosirea instrumentelor digitale pentru accelerarea proceselor de realizare a prototipurilor. Wolf Mangelsdorf, partener in cadrul Global Head of Design, Technology and Innovation, biroul Happold - Londra, a observat, de exemplu, ca exista o cerere din ce in ce mai mare ce se concretizeaza prin asigurarea unei previzibilitati a performantei cladirii, dincolo de considerentele programatice si estetice. Corelarea modelarii analitice multidisciplinare si a testarii simultane pentru mai multi parametri, adesea conflictuali, permite proiectantilor sa alinieze inca de la inceput luarea in considerare a aspectelor de performanta in procesul de design si sa faca alegeri informate de lucru, bazate pe analize ingineresti integrate. Acest nou proces poarta numele de prototipare rapida digitala si se va constitui, cel mai probabil, in fundamentul paradigmei de design din urmatoarele decenii.
 
Totul despre constructiile viitorului si impactul BIM in proiectare, executie si exploatare
Tot proiectarea a fost in centrul unui alt subiect extrem de interesant, care s-a referit la modul de concepere a constructiilor in zone cu climat extrem. Avand in vedere faptul ca in curand colonizarea altor planete ar putea deveni realitate, se pune in mod justificat intrebarea cum ar trebui sa arate arhitectura spatiala a viitorului. Expertul danez Sebastian Aristoteles, de la Saga Space Architects din Copenhaga, a oferit detalii extrem de interesante despre doua proiecte care testeaza viata in spatiul cosmic. Primul, intitulat Lunark simuleaza o casa amplasata pe satelitul natural al Terrei. Modelul a fost construit si testat in Arctica in anul 2020. Rezultatul unei expeditii de 100 de zile a fost reprezentat de mentinerea unei performante cognitive puternice si a unei stari de bine, prezente pe tot parcursul misiunii. Al doilea proiect, denumit habitatul spatial Rosenberg, este cea mai inalta structura polimerica din lume, executat prin tehnologia printarii tridimensionale. Construit in Elvetia in 2022, modelul va fi folosit pentru a testa modul de locuire si de munca intr-un spatiu minim, precum si pentru cercetarea tehnologiei si a materialelor care se preteaza la utilizarea in medii ostile de lucru. La randul sau, Jakob Melchert, arhitect la DIEfabrik, Oldenburg, a vorbit despre cerintele de planificare (in sisteme AIA, BAP etc.), care, in contextul accelerarii adoptarii BIM, sunt tot mai solicitate. Problema care se pune in prezent este cea a vitezei de implementare, care creste intr-un mod destul de ingrijorator, disproportionat fata de capacitatea de adaptare a oamenilor. Aceasta realitate pune sub semnul intrebarii insasi necesitatea adoptarii Building Information Modeling. Specialistul german a prezentat audientei o serie de exemple selectate pentru a arata ce procese si metodologii ajuta la controlul, structurarea si procesarea eficienta a proiectelor. Procedand astfel, s-a demonstrat capacitatea tehnologiilor moderne de a gestiona in mod optim probleme complexe, precum controlul calitatii, programarea avansata si suplinirea fortei de munca devenite deja insuficiente.
 
Nevoia de specializare, mai acuta decat oricand
Alte paneluri interesante au avut in centrul lor teme de mare interes, precum constructiile modulare si materialele prefabricate (in cadrul carora un rol deosebit de important il au ansamblurile de tamplarie termoizolanta, ca interfata vitala intre mediul interior si cel exterior si de ale caror performante tehnice depind intr-o masura covarsitoare obiectivele actuale de sustenabilitate, reducere a amprentei de carbon si protectie climatica), avansul digitalizarii de la un simplu curent tehnologic la paradigma centrala a dezvoltarii, constructii eficiente energetic, materiale in conformitate cu cerintele viitorului, cladiri ecologice, potential de crestere a productivitatii prin exploatarea intensiva a tehnologiilor actuale, lipsa resurselor - cauze, consecinte si solutii. Dupa cum se observa, subiectele au fost extrem de provocatoare si imposibil de epuizat pe parcursul forumurilor care le-au gazduit, insa au avut avantajul de a trezi interesul specialistilor prezenti si de a-i orienta pe acestia pe cai necesare de cercetare, care sa aiba ca rezultat o dezvoltare armonioasa si rapida a domeniului constructiilor. Desigur, la fel ca la editiile anterioare, un cap important de afis a fost cel al solutiilor si sistemelor din industria de ferestre si fatade cortina, perioada relativ lunga de timp scursa de la ultimul eveniment de o asemenea anvergura constituind pentru expozanti un binevenit impuls spre lansarea de produse cu adevarat revolutionare, pe toate segmentele de specializare. De precizat faptul ca, pe fondul penuriei de informatii care a caracterizat ultima perioada industria de ferestre din PVC, o mare parte din furnizorii de profil au ales expozitia Bau pentru a-si lansa noutatile, fapt ce a determinat ca abundenta inovatiei sa fie si mai coplesitoare. Desigur, este de asteptat si de dorit ca in viitor lucrurile sa reintre pe fagasul normal, iar manifestarea traditionala a sectorului de ferestre din PVC, care este targul din Nürnberg, sa redevina platforma principala de inovare pe segmentul respectiv, lasand pentru Bau rolul, la fel de important, de suport pentru segmentul tamplariei din aluminiu si fatadelor cortina.
 
rehau
ABONARE REVISTE
TSV
SISECAM
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left