Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 28 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - PPTT: Specialistii ferestrelor, fatadelor si sticlei se intrunesc din nou la Iasi
PPTT: Specialistii ferestrelor, fatadelor si sticlei se intrunesc din nou la Iasi
Producatori de tamplarie Publicat de Cosmin Dincu 03 Oct 2019 14:12
La data de 17 octombrie 2019, sala de conferinte a hotelului Select, din Iasi, va deveni gazda participantilor la conferinta „Specialistii ferestrelor, fatadelor si sticlei”, ce reprezinta un eveniment profesional in cadrul „MUST-ului de Arhitectura 2019”, intitulat „Modern sau postmodern?”. Acest eveniment deschide cea de-a patra editie a seriei de conferinte „Specialistii ferestrelor, fatadelor si sticlei”, organizate de Patronatul Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta din Romania (PPTT) in fiecare an, in trei regiuni ale tarii. Potrivit organizatorilor, prima manifestare din acest an este gazduita la Hotel Select, Piata 14 Decembrie 1989 nr. 2, municipiul Iasi si are loc la data de 17 octombrie 2018, in intervalul orar 9.30 – 15.30.
„Tematica evenimentului este adresata specialistilor din domeniul executiei si montajului tamplariei termoizolante si peretilor cortina, precum si altor categorii de experti: producatori de vitraje izolante, arhitecti si proiectanti, studenti de la facultatile de constructii si arhitectura, oficiali din cadrul serviciilor specializate ale autoritatilor locale privind arhitectura si urbanismul localitatilor si constructiilor etc. Participantii la conferinta vor avea prilejul de a intra in legatura cu specialisti ai firmelor de marca din acest domeniu, care vor prezenta ultimele noutati aparute pe piata si care urmeaza sa fie utilizate in activitatea curenta, in viitor”, a declarat Lőrincz Barnabás, director executiv al PPTT.
Agenda evenimentului a fost conceputa in vederea indeplinirii cerintelor de informare ale participantilor. Astfel, dupa un scurt cuvant de deschidere – ce apartine presedintelui PPTT, Valentin Petrescu, Dragos Matei, Country Manager al AGC Flat Glass Romania, va vorbi despre „Control solar fara limite”, iar Daniel Popa, Country Manager al Reynaers Aluminium, va descrie cele mai potrivite metode de mentenanta si intretinere a usilor si ferestrelor. Apoi, la intrebarea „Cum motivam oamenii demotivati?”, Ionela Irina Arsene, manager de resurse umane si trainer certificat John Maxwell Team, din partea companiei Maxitop Media Performance, va identifica, impreuna cu auditoriul, cele mai pertinente raspunsuri. In continuare, Mihnea Baldea, Business Development Manager al Geze Romania, va propune auditoriului subiectul „Siguranta in utilizarea usilor automate”, iar Victor Solomon, consultant de vanzari al Fereastra SUKI, se va referi la sistemele culisante inovatoare pentru usi panoramice din PVC.
Dupa o scurta pauza, Emil Serb, director de vanzari in cadrul Aluprof System Romania, va descrie „Rezistenta la efractie a sistemelor arhitecturale din aluminiu”, in timp ce Lucian Dinu, Key Account Manager al Proventuss Solutions va vorbi despre „Fabricarea fatadelor: sigilare, lipire, protectie la foc”. Ulterior, la microfon va fi invitat decanul Facultatii de Arhitectura „G. M. Cantacuzino”, din cadrul Universitatii Tehnice „Gheorghe Asachi” – Iasi, prof. dr. arh. Mihai Corneliu Driscu, impreuna cu drd. arh. Oana Stanciu, din cadrul aceleiasi facultati, reprezentantii mediului academic sustinand prelegerea intitulata „Privind prin sticla (Through the Looking-Glass)”.
La randul lor, Loredana Cristea si Costel Gavrila, Coordonator Product Marketing si Product Manager la Schachermayer Romania, vor discuta despre „Feronerie - performanta / siguranta / confort / design”. De asemenea, „Creativitatea si tehnologia inovatoare pentru ferestre si usi” vor fi aduse in atentia publicului de Narcis Iarca, Solution Sales Romania, in cadrul Wicona Romania. In fine, dar nu in ultimul rand, diverse aspecte teoretice si practice privind performanta energetica a cladirilor vor fi prezentate auditoriului de prof. dr. doc. ing. Dorina Nicolina Isopescu, de la Facultatea de Constructii si Instalatii, din cadrul Universitatii Tehnice „Gheorghe Asachi” – Iasi.
Dupa cum informeaza organizatorii, accesul la conferinta este gratuit pentru studenti, arhitecti si specialisti din domeniul executiei si montajului de ferestre si usi din PVC, lemn, aluminiu sau otel, pereti cortina, fatade, din domeniul executiei vitrajelor izolante etc. Avand in vedere ca locurile sunt limitate, rezervarea acestora se va face in ordinea sosirii confirmarilor de participare. Participarea si eventualele detalii (nume participanti, functie, telefon mobil, e-mail, maximum doua persoane de la aceeasi companie) pot fi confirmate pana la data de 15 octombrie 2018, utilizand un formular de inregistrare care poate fi accesat aici!
 
TSV
ABONARE REVISTE
SISECAM
rehau
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left